Prima / EDUCAŢIE PUBLICĂ / Instruire Politică şi Fellowship  /  Politicile sociale presupun redistribuirea echitabilă a prăjiturii bugetare

Politicile sociale presupun redistribuirea echitabilă a prăjiturii bugetare

imprimare
19.03.2012     377 

"Pentru mine (cit. Marian Preda), IDIS "Viitorul" este cea mai importantă organizaţie neguvernamentală din Republica Moldova". Astfel a început cursul 15 - Politicile sociale din interiorul Uniunii Europene" susţinut de către Prof. Dr. Marian Preda de la Universitatea din Bucureşti în cadrul şcolii de Instruire Politică la 16 şi 17 martie curent.

Autorul a început cursul de instruire în stilul Deborahei Stone, care obişnuieşte să îşi roage studenţii să împartă între ei într-un mod echitabil o prăjitură de ciocolată. Astfel, participanţii la şcoala de Instruire au sugerat diverse modalităţi pentru a împărţi delicioasa prăjitură, unii considerând că e necesar de a da celor cărora adoră dulciurile, fie a împărţi în dependenţă de structura de gen sau după meritele fiecăruia. "Dreptul de a beneficia este egal, dar beneficiul e inegal", a afirmat autorul cursului. Prăjitură de ciocolată însă a primit fiecare, chiar dacă nu toţi au ajuns să o savureze. Prin acest exerciţiu, profesorul Marian Preda le-a explicat tinerilor că politicile sociale presupun anume redistribuirea prăjiturii bugetare, o prăjitură care este, în cele mai dese cazuri, împărţită anterior din culise. "Nu este uşor să faci politici sociale, adică să împarţi bugetul între diferite categorii de cetăţeni, deoarece unii au nevoi, alţii au contribuit de-a lungul vieţii, iar ceilalţi consideră că statul este cel responsabil de asigurarea bunăstării lor sociale. Trebuie să ai grijă să nu-i incluzi pe cei care nu merită şi nu au nevoie de politici", a mai adăugat Marian Preda.

Pentru a caracteriza politicile sociale din diverse ţări şi a putea compara aceste politici, cursul de Sâmbătă a fost dedicat modelelor de state ale bunăstării. Astfel, tinerii lideri au aflat că există mai multe criterii de clasificare a acestor modele, cât şi numeroşi factori de diversă natură care au determinat apariţia şi evoluţia acestora. "Statul ar trebui să intervină în ultimă instanţă, ca ultima plasă de siguranţă, pentru că altfel, demotivează şi creează dependenţă. Statul e un prost producător pe piaţă. El trebuie să intervină de la puţin până spre deloc. Trebuie să ne scoatem din minte ideea că politica socială trebuie făcută doar de stat", consideră Prof. Dr. Marian Preda. Cât priveşte statele sărace, dl. Preda afirmă că marea lor problemă este faptul că ele nu strâng destul ca apoi să împartă şi să distribuie. Din acest motiv, ţările sărace nu pot fi considerate state ale bunăstării. În privinţa politicilor sociale din Republica Moldova, care este un stat în curs de dezvoltare, autorul cursului a declarat că aici există protecţie socială pentru că unii mai munces şi se mai strânge câte ceva. După descrierea modelor de stat al bunăstării, participanţii au realizat că nu există modele bune sau proaste, ci modele potrivite pentru ţări şi contexte sociale diferite. De asemenea, prin intermediul exemplelor aduse de către dl. Marian Preda, aceştia au aflat informaţii noi şi interesante referitoare la rata de sărăcie, cea de ocupare sau chiar raportul dintre numărul persoanelor pensionate şi a celor cu vârsta de 60 de ani şi peste din România, un raport care prezintă diferenţe enorme la nivel de judeţe din cauza defrişării demografice şi a satelor îmbătrânite în ultimul hal. - Nici o generaţie nu trebuie să pună la mizat viitorul generaţiilor viitoare", a conchis autorul cursului.

La finalul cursului "Politicile sociale din interiorul Uniunii Europene", Prof. Dr. Marian Preda i-a îndemnat pe tinerii lideri să munceasă până la 70 de ani şi speră ca aceştia să vină peste 10, 15 ani la guvernare şi să reuşească să facă politici sociale eficiente. În opinia participanţilor, cursul de instruire a fost unul unic: "Ținând cont de personalitatea trainerului - a fost unul de milioane. A cuprins necuprinsul, a vorbit pe înţelesul majorităţii şi am aflat multe lucruri pe care înainte le consideram mai puţin importante. Aş dori să mai avem parte de cursuri cu astfel de profesionişti de talie mare", a declarat Adriana Zbigli, una dintre participantele la şcoala de Instruire Politică.

…………………………………………………
Proiectul “Advanced Political Learning for Highly Motivated Young Leaders in Moldova” se desfăşoară în perioada Septembrie 2011 - August 2012 și are drept scop instruirea politică a tinerilor lideri din R. Moldova, instruire care se bazează pe aplicarea metodelor interactive de învăţare politică. Cursurile teoretice au loc săptămânal şi sunt susţinute de o echipă de experţi din mediul academic, cel de afaceri şi administrare publică, diplomaţi de carieră şi alţi actori publici.

Material elaborat de Veverița Ana - Maria, asistent de proiect Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, tel: 221844, e-mail: ana.veverita@viitorul.org

 


Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase