Prima / ŞTIRI & EVENIMENTE IDIS  /  Expert IDIS: R. Moldova nu poate evita consecinţele politicii energetice exercitate după destrămarea fostului imperiu sovietic

Expert IDIS: R. Moldova nu poate evita consecinţele politicii energetice exercitate după destrămarea fostului imperiu sovietic

imprimare
25.04.2012     482 
MUNTEAN Ion
Gradul ştiinţific: Expert asociat în energetică

Autorităţile de la Chişinău nu reuşesc nici în trimestrul II al anului 2012 să procure gaze naturale din Federaţia Rusă la un preţ mai mic în baza unui contract nou chiar dacă acest lucru trebuia să se întâmple începând cu 1 ianuarie 2012, din moment ce contractul semnat în anul 2006 a expirat la 31 decembrie 2011, este de părere expertul IDIS "Viitorul", Ion Muntean. Autorul prezintă o analiză a securităţii energetice în cazul Republicii Moldova şi Ucrainei în studiul "Vulnerabilitatea securităţii energetice în Europa de Est şi testarea angajamentelor privind pachetul energetic III (Cazul Republicii Moldova şi Ucrainei)".

În pofida faptului că, atât eforturile Republicii Moldova, cât şi cele ale Ucrainei nu au rezultate plauzibile, este interesant modul în care a fost abordată problema de către ambele ţări pe parcursul primelor 3 luni ale anului 2012 care, de fapt, urmăresc acelaşi scop, reducerea preţului de achiziţie a gazelor naturale, este de părere expertul. În acest proces eforturile Republicii Moldova au fost focusate mai mult asupra dialogului cu SAD Gazprom, în scopul identificării unei soluţii în privinţa implementării pachetului energetic III şi respectarea drepturilor de proprietar al singurului furnizor de gaze. În acelaşi timp, eforturile Ucrainei s-au focusat mai mult asupra dialogului cu partenerii externi, potenţiali furnizori de gaze naturale în scopul diminuării dependenţei faţă de importul de gaze naturale de la Gazprom", se mai arată în studiu.

"Iniţial, aceste abordări par să aibă accente diferite faţă de realităţile şi priorităţile pentru fiecare ţară. Ucraina, acoperind necesarul de gaze naturale în proporţie de 25% din surse proprii şi importând gaze naturale nu doar din Rusia, dar şi din Turkmenistan, încearcă să identifice şi alţi furnizori de gaze naturale. Însă, Republica Moldova, importând gaze naturale în proporţie de 100% din Rusia, continuă dialogul bilateral în scopul semnării unui nou contract de procurare a gazelor", consideră autorul.

În concluzie, Ion Muntean consideră că atât R. Moldova, cât şi Ucraina, pe termen scurt şi mediu nu pot evita consecinţele politicii energetice exercitate pe întreaga perioadă de după destrămarea fostului imperiu sovietic. "Neimpunerea regulilor potrivite la timpul potrivit, dar şi lipsa de consecvenţă şi verticalitate în relaţiile cu partenerii de pe segmentul energetic au dus la dependenţa energetică atât fizică cât şi economică faţă de un singur furnizor de gaze naturale. Această dependenţă continuă să fie o adevărată constrângere în procesul de negocieri pentru ţările semene Republicii Moldova unde clauzele contractuale actuale sunt greu de acceptat odată ce capacitatea economică de a face faţă condiţiilor stabilite este sub nivelul posibilităţilor financiare ale consumatorilor. Prin urmare, pentru a stabili reguli noi, echitabile, fondate economic şi reciproc avantajoase de comercializare a gazelor naturale de la SAD Gazprom este necesar consolidarea eforturilor în procesul de negociere cu participarea activă a Comunităţii Energetice Europene ca organizaţie a cărei misiune cuprinde din 2010 şi Europa de Est", conchide expertul.

Buletinul de Politică Externă reprezintă o serie de analize, scrise de experţi locali şi străini, dedicate celor mai importante subiecte de politică externă, dezvoltărilor majore din Marea Neagră, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de menţinere a păcii din regiune. Buletinul este distribuit în format electronic oficialilor europeni, fiind destinat în primul rând publicului extern. Asta pentru a o oferi informaţii obiective despre progresele Republicii Moldova în eforturile sale de apropiere de Uniunea Europeană. Publicaţia apare cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.

Descărcaţi aici cea de-a 44-a ediţie a Buletinului de politică externă:
http://www.viitorul.org/public/publications/3781/ro/Policy%20Statewatch44_ro.pdf

Pentru abonare la buletin, expediaţi un mesaj la diana.lungu@viitorul.org



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase