News

Comunitățile locale din Moldova cu cele mai bune practici urmează să fie descoperite în cadrul Programului Bunelor Practici 2022. Află care sunt acestea

2022.09.05 Bune practici Ana-Maria Veverița Print version

 

Cele mai inovative proiecte de bune practici din 38 de comunități din Republica Moldova urmează să fie vizitate în următoarea perioadă pentru a vedea pe viu modalitatea de implementare a istoriilor de succes. Localitățile au fost selectate pe 2 septembrie, de către membrii Grupului Coordonator al Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale din Moldova în cadrul unei ședințe. Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul” cu suportul Consiliului Europei și are scopul de a identifica, promova și disemina inițiativele inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova.

Printre bunele practici cu care se mândresc localitățile din țară putem menționa moara de vânt din satul Gaidar, restaurată cu suportul Uniunii Europene, primul traseu turistic marcat din Republica Moldova  „Nisporeni – Dealul Bălănești”, sistemul modern de iluminare stradală dirijat online din orașul Călărași, cea mai mare piață transfrontalieră din sudul Moldovei, deschisă șapte zile din șapte în satul Slobozia Mare din raionul Cahul, noul sistemul de canalizare cu o lungime totală de aproximativ 21,2 km pentru cei 5 500 de locuitori ai orașului Cantemir și lista poate continua. Pentru mai multe informații vedeți Lista comunităților ce urmează a fi vizitată de echipa Programului Bunelor Practici.

În cadrul competiției din acest an participă 84 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 57 de comunități locale din Moldova în perioada 2020-2022. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1. Guvernare transparentă pentru o administrație publică inteligentă; 2. Dezvoltare locală prin solidaritate comunitară; 3. Tradiții autentice acasă; 4. Infrastructură comunitară pentru revitalizare socială.

În ce priveşte repartizarea practicilor pe regiuni, zona de Centru rămâne a fi cea mai activă. Prin urmare, din Centru au fost depuse 48 de bune practici din 31 comunități, din regiunea de Sud – 23 bune practici din 17 comunități, iar 13 bune practici din nouă comunități au fost depuse din regiunea de Nord a republicii.

„Bunele practici depuse de autoritățile publice locale în acest an merită să fie descoperite și replicate și de alte comunități din țara noastră”, a menționat președintele CALM, Tatiana Badan.

După ce vor fi vizitate, comunitățile vor organiza zilele ușilor deschise, iar cele mai bune exemple de bună practică vor fi incluse într-o Antologie a bunelor practici și vor fi premiate în cadrul unei ceremonii festive, la finele anului 2022.

Iar Eduard Ungureanu, expert în cadrul programului „Comunitatea mea” și membru al Grupului Coordonator a adăugat „Bunele practici merită a fi apreciate datorită efortului depus de toate primăriile participante. Se simte interesul sporit din partea autorităților publice locale față de proiectele care aduc bună valoare a localității, prin inovații diferite, proiecte de infrastructură și servicii regionalizate”.

„Bunele practici servesc drept exemplu de urmat pentru alte primării și comunități, inspiră prin inovație și calitatea lucrului făcut, și au un impact sporit în comunitățile unde au fost implementate. M-a impresionat diversitatea de idei și numărul impunător al istoriilor de succes depuse la competiție, iar acest lucru bucură”, și-a expus părerea Zinaida Adam, coordonatoare de programe PNUD Moldova.

„Inițiativele urmează să fie apreciate și susținute și ai de învățat de la autoritățile publice locale din diferite domenii”, a subliniat Ion Țurcanu, consultant principal Direcția administrație publică a Cancelariei de Stat și membră a Grupului Coordonator.

Grupul Coordonator al Programului Bunelor Practici are rolul de a monitoriza şi evalua implementarea Programului Bunelor Practici, de a superviza evaluarea şi selectarea celor mai bune practici ale autorităţilor publice locale.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005, cu suportul Consiliului Europei și implementat de către IDIS „Viitorul”. Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatorul programului, Ana – Maria Veverița la numărul de telefon 0 22 221844 sau la adresa de e-mail programul.bunelepractici@gmail.com

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us