Blog

Cum eliminăm carențele actuale în desfășurarea achizițiilor publice de lucrări?

În contextul modificării legii privind achizițiile publice Nr. 131/2015, Hotărârea de Guvern privind aprobarea Regulamentului pentru achizițiile publice de lucrări necesită îmbunătățiri substanțiale pentru eliminarea barierelor în desfășurarea achiziții publice de lucrări.

În acest context, recomandăm includerea unor reglementări specifice procedurilor de achiziție de lucrări. Prin urmare considerăm esențiale introducerea următoarelor reglementări:

  1. Stabilirea documentației de atribuire pe care autoritatea contractantă este obligată să o prezinte în momentul inițierii unei proceduri de achiziție publică lucrări. La etapa inițierii achiziției publice de lucrări, trebuie introducă obligația autorității contractante urmează de a elabora și publica următoarele documente:
    1. Anunțul de participare;
    2. Documentația standard;
    3. Formularul DUAE;
    4. (Nou) Proiectul tehnic în format electronic;
    5. (Actualizat) Caietul de sarcini desfășurat (conform CP L 01.01.2012 Instrucțiuni privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcții-montaj prin metoda de resurse). Pentru a respecta principiul tratamentului egal, autoritatea contractantă urmează să includă și resursele de consum. Astfel toți operatorii economici vor participa în condiții egale, fiind astfel eliminată posibilitatea interpretării indicatorilor normelor de consum.
  2. Oferta anormal de scăzută. Pct. 154, alin. (4) este întocmit sumar, fără a explica autorității contractante ce urmează să solicite în calitate de justificare în cazul unei oferte anormal de scăzute. Prin urmare, acest punct urmează a fi completat, cu includerea unor prevederi de justificare a ofertei tehnice și a modului de formare a prețului.
  3. Definirea termenilor modificări substanțiale/nesubstanțiale. Pct. 187, alin. Alin. (2) reglementează expres, că în cazul în care contractul este subiectul unor modificări substanțiale, urmează să fie inițiată o nouă procedură. În procesul de executare a lucrărilor, în majoritatea cazurilor apar, fie necesitatea unor lucrări suplimentare, fie necesitatea excluderii unor lucrări. Actualmente, nu există nicio prevedere expresă care ar reglementa aceste modificări ale contractului, prin urmare în majoritatea cazurilor executarea lucrărilor poate fi blocată. Prin urmare, recomandăm definirea termenilor de „modificări substanțiale” și „modificări nesubstanțiale”. Aceasta ar reduce semnificativ situațiile de modificări ale contractului fără justificări fondate și, în special blocarea lucrărilor. Pct. 195 la fel este necesar de a fi revizuit în cazul unor modificări substanțiale/nesubstanțiale.
  4. Condițiile de inițiere a unei proceduri de achiziție. Pct. 70, alin (4) prevede că autoritatea contractantă inițiază o procedură în cazul în care este elaborată documentaţia de proiect şi deviz. În practică, însă, sunt frecvente cazurile în care autoritatea contractantă elaborează doar documentația de deviz, fără să elaboreze și proiectul. Astfel de situații creează riscuri majore pentru investițiile publice, în cazul în care devizul nu este fundamentat pe un proiect de execuție. Prin urmare, este necesar de reglementat pragurile pentru care poate să fie elaborată doar documentația de deviz fără proiect și viceversa.
  5. Eliminarea licitației electronice pentru achiziție de lucrări. În urma modificărilor legii 131/15 din octombrie 2018, autoritatea contractantă utilizează licitația electronică ca instrument adițional pentru achizițiile publice. Fără existența unui regulament clar privind mecanismului de funcționare a licitației electronice, acest instrument poate crea situații incerte și riscuri sporite de nefinalizare a lucrărilor odată cu atribuirea contractului.
  6. Încurajarea participării operatorului economic în calitate de terț susținător. Instrumentul terțului susținător este prevăzut în legea 131/2015 însă nu este valorificat. Pentru achizițiile publice de lucrări, acesta este un avantaj, motiv pentru care recomandăm introducerea unor prevederi/instrumente pentru încurajarea aplicării acestuia. Până în prezent, nu a fost utilizat în nicio procedură de achiziție publică.
  7. Precizarea etapelor de execuție. Pct. 177 reglementează condițiile de eliberare a garanției de bună execuție, însă nu se precizează care sunt condițiile de executare integrală a contractului. Respectiv este oportun de introdus etapele reglementate prin alte acte, printre care „recepție la terminarea lucrărilor” și „recepție finală”.

În concluzie, introducerea acestor modificări în Hotărârea de Guvern privind aprobarea Regulamentului pentru achizițiile publice de lucrări ar facilita derularea procedurilor de achiziție lucrări atât pentru autoritățile contractante, cât și pentru operatorii economici.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us