TRANSPARENȚĂ BUGETARĂ/Societatea civilă remarcă importanța participării și a transparenței pentru o mai bună guvernare locală

 

Reprezentanți ai societății civile din toată țara și-au dat întâlnire pe 5 iulie pentru a afla cum să se implice în procesul bugetar la seminarul de instruire „Transparența bugetară și participarea civică în procesul bugetar”.  Evenimentul, găzduit de IDIS „Viitorul” a fost organizat în cadrul proiectului „Bugete fără secrete“, realizat în parteneriat cu Corpul de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC), în cadrul Programului de Transparență Bugetară în Republica Moldova, implementat cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Transparența bugetară este importantă pentru a cunoaște care este bugetul la nivel de comunitate și cum pot fi accesate informațiile cu caracter public, și totodată este esențială pentru responsabilizarea autorităților publice. Iar atunci când vorbim despre participarea civică în procesul bugetar, aceasta participare efectivă poate avea loc atunci când există un mediu favorabil societății civile și există abordarea individuală”, a declarat directorul executiv, Liubomir Chiriac.

Astfel, seminarul de instruire a avut scopul de a crește nivelul de conștientizare publică cu privire la transparența procesului bugetar din Republica Moldova și consolidarea participării civice în procesul bugetar. În acest context, experții Viorel Pârvan și Diana Enachi de la IDIS „Viitorul” le-au explicat activiștilor civici și membrilor societății civile în ce mod pot participa în procesul bugetar și care sunt modalitățile de implicare și consultare publică. Totodată, cei prezenți au aflat cât de importantă este transparența bugetară din bunele practici expuse de experți.

„Pe de parte, cetățenii devin activi atunci când autoritățile publice creează toate condițiile pentru participarea publicului la toate etapele procesului bugetar. Pe de altă parte însă, societatea civilă trebuie să utilizeze eficient aceste instrumente de implicare și să participe constructiv în dialog cu decidenții”, a menționat Diana Enachi. Potrivit ei, elaborarea şi executarea bugetului trebuie să se facă în condiţii de transparenţă maximă. Transparența contribuie la prevenirea corupției, asigurarea serviciilor publice mai calitative, eficientizare banilor publici și transparența în activitatea autorităților publice.

Iar juristul Viorel Pârvan le-a explicat celor prezenți de ce este important să se implice în procesul decizional și le-a prezentat totodată o serie de bune practici naționale și internaționale de asigurare a transparenței bugetare. „Republica Moldova dispune de cadrul legal general pentru asigurarea transparenței decizionale, însă acesta nu reglementează expres și clar procesul de consultări publice la etapele de planificare și elaborare a bugetelor locale. Anume aici implicarea și participarea civică este cea mai eficientă și poate stabili prioritățile pentru cheltuielile bugetare la nivel local”, susține Viorel Pârvan.

La rândul lor, participanții la seminarul de instruire și-au expus părerea cu privire la nivelul de transparență din comunitate și au apreciat drept foarte utile cunoștințele acumulate în cadrul instruirii, având în același timp o discuție constructivă cu experții de la IDIS „Viitorul”.

 „Deși ultimele cercetări arată că transparența în cadrul administrației publice locale crește, institutul nostru constată că această transparență este mai mult formală. Dacă se solicită ca un anumit document să fie publicat pe site, da, el se publică, dar nu este accesibil de găsit pentru un simplu cetățean. Și același lucru pot spune și despre consultările publice, care sunt desfășurate mai mult pentru bifarea lor pe agenda autorităților”, este de părere Alexandru Crigan, președintele Asociației Obștești „Localinvest" din raionul Râșcani.

În opinia participanților, instruirea a fost interesantă și utilă: „Mi-a fost curios să aflu ce înseamnă transparența bugetară, cum mă pot implica și ce pot face pentru comunitatea mea”, a spus Doina Dragomir, locuitoare a municipiului Chișinău. Iar Natalia Slepuhin de la „Primăria Mea" a menționat: „Monitorizăm activitatea administrației publice locale din municipiul Chișinău și mi-a fost interesant să aflăm cum are loc procesul participativ la nivel național, deoarece în Chișinău participarea nu este pe deplin asigurată”.

Am venit să aflu dacă și cum poate fi reanimată transparența în cadrul administrațieii publice locale” – Constantin Nunu de la Institutul de Dezvoltare Urbană

 „În procesul de lucru am mereu nevoie de informații pentru a reflecta corect starea bugetului din municipiul Orhei. Iar această instruire m-a ajutat mult să înțeleg despre cum se elaborează, cum se cheltuiesc finanțele publice, la ce etapă a procesului bugetar trebuie implicată societatea civilă și în ce mod să facă asta”, a spus Tatiana Djamlov, jurnalistă la Radio Orhei.

Potrivit clasamentului Open Budget Index 2017, Republica Moldova se situează pe locul 33 din 115 țări, înregistrând un scor de 58 de puncte din 100 posibile. În ceea ce privește nivelul de participare al cetățenilor, Republica Moldova înregistrează un scor de șapte din 100 puncte posibile. Acest indice măsoară transparența bugetară și accesul publicului la informația bugetară.

……………..

Evenimentul a avut în cadrul proiectului „Bugete fără secrete!“. Proiectul este realizat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” în cadrul Programului de Transparență Bugetară în Republica Moldova, implementat de Corpul de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC) cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID)

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizeaz ăcercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă. Pentru mai multe detalii despre noi accesați.

Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID)  creează parteneriate pentru promovarea unor societăți reziliente și democratice odată cu sporirea securității și prosperității acestora. Având la bază un parteneriat de succes de peste 20 de ani cu cetățenii Republicii Moldova, USAID oferă asistență la consolidarea guvernanței democratice și creșterii economice a țării. Începând cu 1992, poporul american a investit peste 1 miliard de dolari SUA în Republica Moldova prin intermediul programelor de asistență ale guvernului american.

Misiunea FSVC este de a contribui la crearea unor sectoare financiare robuste care să sprijine economii de piață sănătoase în țari în curs de dezvoltare și emergente. Ca entitate non-profit, bazată pe parteneriat public-privat, FSVC desfășoară, la cererea beneficiarilor, misiuni practice de asistență tehnică și instruire prin intermediul unor profesioniști de top specializați în servicii financiare, care activează ca voluntari neremunerați, ori în cazuri specifice, drept consultanți dedicați, pentru a asigura oferirea unei asistențe obiective și la cele mai înalte standarde.