Noutăţi

Au fost alese comunitățile cu cele mai bune practici care vor fi premiate în decembrie la Ceremonia de Premiere

2019.11.21 Bune practici Ana-Maria Veverița Imprimă

 

Cele mai bune practici ale autorităţilor publice locale din Republica Moldova, au fost desemnate pe 21 noiembrie în cadrul ședinţei Grupului Coordonator al Programului Bunelor Practici și vor fi premiate în luna decembrie curent. În cadrul şedinţei, membrii Grupului Coordonator au dat o notă bunelor practici cunoscute în cadrul vizitelor de documentare și au decis care sunt practicile învingătoare.

Astfel, 29 de comunități din 19 raioane și municipii au fost vizitate în perioada iulie – august 2019 (vedeţi aici lista localităţilor vizitate) de către echipa de implementare a proiectului. Reamintim că pentru ediţia curentă a Programului Bunelor Practici au fost depuse 64 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 41 de autorități publice locale din Moldova în perioada 2017-2018. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1.Transparența face diferența!; 2. Implicare locală pentru revitalizare urbană; 3. Patrimoniu cultural și tradiții autentice acasă; 4. Comunități inteligente prin servicii publice eficiente.

Inovația, implicarea locală, eficiența demonstrată în timp și calitatea serviciilor publice de care dau dovadă autoritățile publice locale care au participat la competiția curentă a bunelor practici merită să devină niște valori cunoscute, recunoscute și aplicate în toate comunitățile din Republica Moldova. Ca răspuns la efortul, dăruirea și implicarea primarilor și liderilor locali îmi exprim convingerea că aprecierea celor mai bune inițiative constituie o motivare importantă pentru oamenii care aduc schimbarea în comunitățile lor”, a declarat Ana – Maria Veverița, Coordonatoarea programului.

În rezultatul competiției, au fi identificate și diseminate cele mai reușite modele de bune practici din administrația publică locală din Moldova, promovând rezultatele remarcabile ale comunităților ce merită a fi cunoscute la nivel naţional şi internaţional. În acest sens putem menționa sistemul de portavoce din orașul Cimișlia, modernizarea parcului public din orașul Cantemir, centrul comunitar incluziv în satul Schineni, traseul turistic „Dor de Codru”, centrul de meșteșuguri tradiționale din satul Răuțel sau piața regională agroalimentară din satul Selemet.

„La selectarea celor mai bune practici, am luat în considerare aspectul inovativ, durabilitatea acestor inițiative și posibilitatea de a fi replicate și în alte comunități cu un buget limitat. Iar un alt criteriu care merită a fi luat în vedere este și capacitatea de a menține locuitorii în localitățile rurale și motivarea lor de a se implica activ în dezvoltarea locală”, a spus Diana Chiriac, consultant principal, Direcția administrație publică din cadrul Cancelariei de Stat.

„Sunt fericit că am avut posibilitatea să vizitez comunitățile care au dat dovadă de cele mai bune practici și în acest an și mă bucur că colegii mei primari fac lucruri frumoase și de folos comunității, a adăugat și Valeriu Musteață, primarul satului Săiți și membrul Grupului Coordonator.

La rândul său, Eduard Ungureanu, expert în cadrul programului Comunitatea mea a susținut importanța implicării cetățenilor la viața comunității și apreciat interesul autorităților față de acest lucru : „Bunele practici din acest an au corespuns cu domeniile competiției. Interesul față de suportul acordat cetățenilor din partea administrației publice locale, care este unul mult mai evident pe an ce trece. Implicarea cetățenilor în administrația publică locală la fel este în creștere. Ne rămâne să le urmăm primarilor succes în ceea ce fac și susținere din partea cetățenilor pentru că ei sunt cei care promovează atât localitățile, cât și interesele celorlalți locuitori”.

Grupul Coordonator al Programului Bunelor Practici are rolul de a monitoriza şi evalua implementarea Programului Bunelor Practici, de a superviza evaluarea şi selectarea celor mai bune practici ale autorităţilor publice locale.

Cele mai bune practici vor fi premiate în cadrul Ceremoniei Naţionale de Premiere, care va avea loc la 18 decembrie 2019.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005, cu suportul Consiliului Europei și implementat de către IDIS „Viitorul”. Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatorul programului, Ana – Maria Veverița la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us