Noutăţi

Cele mai bune practici ale autorităților publice locale din Moldova din 2020-2022 pot fi descoperite acum într-o antologie

2022.12.20 Bune practici Ana-Maria Veverița Imprimă

 

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, prezintă Antologia bunelor practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova, ediția 2022. Antologia este produsă în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale 2020 – 2022 și are scopul de a descrie istoriile de succes ale autorităților locale din Moldova.

„A lucra în parteneriat este cheia dezvoltării Moldovei, căci doar în cooperare poate fi crescută calitatea vieții locuitorilor din comunități. Iar bunele practici își au rădăcinile implantate în energia celor mai dinamici cetățeni ai țării, în multiplele experiențe ale comunităților inovatoare, în școala vieții acelor primari care dacă cad se ridică și merg înainte, care indiferent de prognozele politice caută și găsesc soluții la o serie de probleme locale. Liderii locali nu numai că știu ce trebuie să facă, dar prin energia lor, pot inspira și mobiliza comunitățile pentru a face față provocărilor marilor probleme cu care se confruntă țara și, prin dinamismul lor, ghidează  comunitățile în producerea propriei dezvoltări și asigură soluțiile unei dezvoltări sociale armonioase. Reprezentanții autorităților locale care cred că pot schimba spre bine lucrurile și doresc să se motiveze pentru a implementa unele din modelele de succes, pot examina cu atenție această antologie, și astfel, inspirându-se, vor fi pregătiți să contribuie cu idei inovatoare la procesul de dezvoltare comunitară și modernizare a localității”, susține Liubomir Chiriac, director executiv la IDIS „Viitorul”.

Realizarea publicaţiei a fost posibilă datorită eforturilor experţilor IDIS „Viitorul”, precum şi ai reprezentanţilor administraţiei publice locale, care şi-au manifestat constant interesul şi capacitatea creatoare.

Antologia bunelor practici cuprinde următoarele secţiuni:  1. Guvernare transparentă pentru o administrație publică inteligentă; 2. Dezvoltare locală prin solidaritate comunitară; 3. Tradiții autentice acasă; 4. Infrastructură comunitară pentru revitalizare socială.

Accesați Antologia bunelor practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova, ediția 2022.

Pentru ediţia curentă a Programului Bunelor Practici au fost depuse 84 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 57 de autorități publice locale din Moldova în perioada 2020-2022. 

Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatoarea Programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org.

.……………..

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005, cu suportul Consiliului Europei și implementat de către IDIS „Viitorul”. Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.

Urmărește-ne pe @PBPMoldova

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us