Noutăţi

Cele mai bune practici ale autorităților publice locale din Moldova pot fi descoperite acum într-o antologie

2019.12.20 Administrație publică Ana-Maria Veverița Imprimă

 

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, prezintă Antologia bunelor practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova, ediția 2019. Antologia este produsă în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale 2017 – 2018 și are scopul de a descrie istoriile de succes ale autorităților locale din Moldova.

Reprezentanții autorităților locale care cred că pot schimba lucrurile și doresc să se motiveze pentru a implementa unele din modelele de succes, pot examina cu atenție această antologie, și astfel, inspirându-se, vor fi pregătiți să contribuie cu idei inovatoare la procesul de dezvoltare comunitară și modernizare a localității. În felul acesta, considerăm că se face un pas sigur spre modernizarea și europenizarea Republicii Moldova”, susține Liubomir Chiriac, director executiv la IDIS „Viitorul”.

Realizarea publicaţiei a fost posibilă datorită eforturilor experţilor IDIS „Viitorul”, precum şi ai reprezentanţilor administraţiei publice locale, care şi-au manifestat constant interesul şi capacitatea creatoare.

Antologia bunelor practici cuprinde următoarele secţiuni: 1.Transparența face diferența!; 2. Implicare locală pentru revitalizare urbană; 3. Patrimoniu cultural și tradiții autentice acasă; 4. Comunități inteligente prin servicii publice eficiente.

Accesați Antologia bunelor practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova, ediția 2019.

La ediţia 2017 – 2018 a Programului Bunelor Practici au participat în competiție 64 bune practici din 41 de autorități publice locale.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliul Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactați coordonatorul programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us