Arhiva video

Experți IDIS: Consumatorii de pe malul drept al Nistrului ”finanțează” separatismul

2016.12.22 Economie admin Imprimă

DIS ”Viitorul” și Radio Europa Liberă au difuzat o nouă dezbatere economică on-line. Experții Victor Parlicov și Sergiu Tofilat, împreună cu moderatorul emisiunii, Vlad Bercu, au discutat datoriile Transnistriei pentru gaze și finanțarea separatismului în Moldova.

Vedeți mai jos câteva concluzii:

Tot mai multe voci vorbesc despre faptul că prin semnarea contractului de procurare a energiei electrice din regiunea transnistreană, consumatorii de energie din R. Moldova sunt puși în situația de a finanța regimul separatist din Tiraspol. IDIS ”Viitorul” a demonstrat încă în 2007 cum banii achitați de consumatorii de pe malul drept al Nistrului au ajuns să finanțeze regimul transnistrean (vezi studiul ”Industria gazelor în R. Moldova: povara ignoranței și costul erorilor”), iar schemele care au fost puse în aplicare în acest sens există de peste 20 de ani și nu sunt o noutate.

Una din acestea este schema contractuală prin care gazele naturale sunt furnizate din Federația Rusă în R.Moldova. Astfel, S.A.”Moldovagaz”, unde Guvernul R. Moldova are o cotă de peste 35%, achiziționează gaze naturale și pentru regiunea transnistreană, care din anii ’90 nu achită consumul acestora, astfel acumulându-se datorii imense de la S.A.„Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom”. Anume această schemă contractuală face ca, procurând energia electrică produsă în regiunea transnistreană, consumatorii din R. Moldova indirect să finanțeze separatismul în propria țară. Suplimentar, punerea în aplicare a acestei scheme are și un șir de alte consecințe:

- O parte din ”datoria pentru gaze a malului stâng” a fost transformată de autoritățile separatiste în fond bugetar. Conform estimărilor IDIS ”Viitorul”, timp de 9 ani (2007-2015), circa 36% din cheltuielile bugetului regiunii transnistrene au fost finanțate din acest fond.

 - Cealaltă parte din ”datoria pentru gaze a malului stâng” reprezintă de fapt un subsidiu pentru consumatorii din regiunea transnistreană, în special marile întreprinderi industriale (C.T.E.”Moldovenească”, Uzina Metalurgică Moldovenească și Combinatul de Ciment din Râbnița), controlate de cercuri financiare din Federația Rusă.

-  În perioada când, prin contribuția autorităților din Chișinău, energia electrică din regiunea transnistreană se livra și în România, unii consumatori români, la fel, au contribuit involuntar la acumularea datoriilor S.A.”Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom” și finanțarea separatismului în R. Moldova.

În esență, prin această schemă de contractare a gazelor naturale, toate guvernările din R. Moldova, de la independență și până în prezent, au legalizat tacit finanțarea separatismului în propria țară.

IDIS ”Viitorul” pregătește studiul ”Energetica și finanțarea separatismului în Republica Moldova”, în care va explica în detaliu aceste scheme și consecințele acestora, precum și va propune soluții pentru situația creată.

Dezbaterilor economice cu genericul ”60 minute de realism economic” sunt transmise on-line în parteneriat cu Biroul de la Chișinău al Radio Europa Liberă. Acestea pot fi urmărite pe site-ul – www.viitorul.org 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us