Noutăţi

Istoriile de succes ale femeilor din regiunile Moldovei, premiate în cadrul unei ceremonii. Află care sunt proiectele câștigătoare

2019.10.15 Bune practici Ana-Maria Veverița Imprimă

 

Femeile cu afaceri de afaceri de succes și cele care au adus schimbarea în comunitate prin exemplul și implicarea lor de lider au fost premiate pentru experiența lor în cadrul unei ceremonii naționale, care a avut loc pe 15 octombrie. Evenimentul a fost organizat de IDIS „Viitorul”, în cadrul concursul național „Istorii de succes la feminin”.

Concursul este parte a proiectului „Dezvoltare regională prin implicare egală”, realizat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Ambasadei Lituaniei în Republica Moldova. Scopul concursului este acela de a identifica, promova și aprecierea istoriilor de succes ale femeilor realizate în domeniul economic și cel social, pentru a face vizibile reușitele femeilor din toate regiunile Republicii Moldova prin asigurarea drepturilor și oportunităților egale pentru fiecare.

Implicarea femeilor în viața economică și socială a comunităților este importantă pentru o dezvoltare regională armonioasă, unde fiecare persoană are drepturi și oportunități egale. Pentru ca societatea să devină una durabilă și prosperă, femeile au nevoie de suport, încurajare și informare pentru a se implica în egală măsură alături de bărbați în procesul de luare a deciziilor, în implementarea proiectelor de dezvoltare locală sau dezvoltarea de afaceri”, a declarat managerul proiectului, Diana Enachi.

La rândul său, Andrej Didenko, ministru-consilier, șef adjunct al Ambasadei Republicii Lituania în Republica Moldova a menționat: „Suntem încântați că putem contribui la dezvoltarea regională prin încurajarea activităților economice și sociale ale femeilor. Abilitarea femeilor presupune implicarea lor în oportunitățile care le oferă societatea. Astfel, încurajăm femeile să participe la viața social-politică și economică a țării. Recent. în Lituania am avut situația ca cele mai importante poziții au fost ocupate de femei, ceea ce s-a dovedit o istorie de succes. Deci, învățăm unii de la alții, iar acest proiect este o oportunitate să cunoaștem istoriile de succes ale femeilor.

Unde femeia este antreprenor, ea are rezultate frumoase. Dacă femeia este primar comunitatea sa înregistrează doar rezultate. Exemple avem foarte multe și de câte ori merg în regiuni îmi dau seama că potențialul feminin nu este valorificat, fiind ca un vulcan. Identificăm femeile care au potențial și pe care vrem să le inspirăm și să le încurajăm. Femeile de la evenimentul de astăzi sunt puternice, frumoase, inteligente, grijulii, hotărâte și cu abilități de lider și care pot inspira alte femei, a susținut Iulia Costin, director general ODIMM.

Iar Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, prezent la eveniment a evidențiat rolul femeilor în dezvoltarea țării: „Femeia în afaceri e un simbol al bunăstării, la fel ca în familie. Astăzi, din cele 1 200 de companii care sunt membre CCI, 260 din ele sunt administrate de femei, iar din 10 filiale ale CCI, șase sunt conduse de femei. Din cei 152 de angajați de la Cameră, peste 70% sunt femei. Împreună cu comunitatea de afaceri suntem. Îndemn femeile să fie un catalizator al dezvoltării economice în Republica Moldova.

Femeile antreprenoare și lidere din regiunile de dezvoltare ale Moldovei au participat la două secțiuni ale competiției cu 53 de istorii de succes și anume 1. Antreprenoriat feminin; 2. Liderism comunitar. În cadrul Ceremoniei de premiere a istoriilor de succes la feminin au fost oferite 10 premii mari și opt mențiuni. Participantele la concurs s-au ales cu trofee și diplome.

Astfel, au fost acordate următoarele premii mari

Secțiunea: Antreprenoriat feminin

  • Aliona Ivanenco pentru cabinetul de logopedie și consiliere psihologică din orașul Sîngerei
  • Stela Cetulean, fondatoarea uscătoriei de fructe și legume „Lefrucom”, companie care a brevetat castraveții murați uscați
  • Nona Deinego pentru compania de IT „SoftGrup” din municipiul Bălți, solicitate în SUA și Europa

Acest concurs a fost  o provocare pentru mine. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge aici unde am ajuns și de aceea, le doresc femeile mult curaj, tupeu și perseverență. Trebuie să mergem înainte indiferent de impedimente. Dacă vrei tare, realizezi indiferent unde ești și de oamenii care te înconjoară”, povestește Aliona Ivanenco.

Dacă vrei ceva să faci și știi anume ce, acest scop îl vei atinge. Orice scop îl atingem doar prin muncă și dorință. Trebuie să muncim și să menținem populația aici, în țară pentru a crea un viitor acasă”, spune și Stela Cetulean

Secțiunea: Liderism comunitar

  • Ana Donia, activistă civică din orașul Cimișlia
  • Renata Grădinaru, femeia care a adus bugetul civic în municipiul Bălți
  • Rodica Guțu, fondatoarea asociației părinților ce au copii orfani la întreținere Adăpost și Alinare din municipiul Ungheni
  • Svetlana Budiștean, cea care conduce din anul 2013 Fondul pentru Tineri din satul Varnița
  • Svetlana Panaitova, președinta Asociației femeilor din Găgăuzia
  • Tamara Șchiopu, femeia care a creat piața Ecolocal Farmers Market în Moldova
  • Valentina Casian, prima femeie primar din istoria municipiului Strășeni

Renata Grădinaru: „Mă bucur că datorită proiectului care îl coordonez, cetățenii din municipiul Bălți au devenit mai implicați în procesul decizional, contribuind astfel la dezvoltarea orașului”.

Rodica Guțu: „După 16 ani de experiență în adopția asociativă, e prima premiere în acest domeniu. Nu am distincții de stat, dar acest premiu este mai important. Și am înțeles din practica mea că dacă faci bine primești bine, iar Dumnezeu te binecuvântează.

Iar primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian a adăugat: „În activitatea mea, am încercat mereu să promovez femeia. Iar eu cred că o societatea în care vocea femeii nu poate fi auzită nu este mai puțin feminină, ci mai puțin umană”.

Istoriile de succes la feminin pot fi descoperite și în Antologia istoriilor de succes la feminin.

...........................

Proiectul „Dezvoltare locală prin implicare egală” este implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Ambasadei Lituaniei în Republica Moldova, cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare şi de promovare a democraţiei al Lituaniei. Proiectul are scopul de a susține dezvoltarea regională prin încurajarea activităților sociale și economice ale femeilor și integrarea egalității de gen în comunitățile locale din Republica Moldova.

Pentru mai multe detalii, contactați Ofițerul de comunicare, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us