Cartea Prof.Dr Alina Mungiu-Pippidi ”În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție”? lansată luni la sediul IDIS Viitorul

”În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție”? este titlul cărții lansată pe 24 septembrie la IDIS Viitorul de Prof.Dr Alina Mungiu Pippidi, care a inclus într-o analiză rafinată și complexă regimuri politice și instituții specializate în combaterea coruției din peste 20 de state ale lumii, ajngând la o serie de concluzii despre natura influenței pe care îl exercită acest fenomen asupra statelor și societăților moderne.

La prezentarea cărții, directorul IDIS Viitorul, Igor Munteanu a afirmat că volumul prezentat de autor la Chișinău este un instrument deosebit de util pentru a înțelege mai bine cum funcționează mecanismele sociale de adoptare a schimbărilor și de ce anumite tranziții sunt atât de zbuciumate sau chiar întârziate în țări ca România, Ucraina sau Repulbica Moldova, și de ce co-există atâtea regimuri hibrid pe plan internațional, iar modelel de succes sunt atât de puține.

La rândul său, Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice a spus că autoarea a analizat fenomenul corupției nu doar din perspectivă empirică, dar și din punct de vedere istoric, regional fiindcă fațetele fenomenului și integritatea sunt percepute diferit în diferite culturi. Până nu o să înțelegem dedesubturile nu putem veni cu o soluție.

Invitată să definească motivele care rețin dezvoltarea unor state și națiuni, autorul publicației, Prof. Dr. Alina Mungiu-Pippidi, a afirmat că nu există un model standard pe plan internațional de combatere a corupției. Fiecare stat poate apela la modele și acțiuni care i se potrivesc modelului său cultural și istoric. În sprijinul acestui argument autorul a susținut că cele mai reușite exemple de bună guvernare au fost determinate de oportunitățile istorice și de modelul cultural-politic de mobilizare spre atingerea unui scop național. Estonia este numele celui mai de succes exemplu în fostul spațiu sovietic, care a reușit într-o perioadă scurtă de timp să ajungă la cele mai bune standarde de buna guvernare printr-o mobilizare a elitelor și păstrarea unui consens intern asupra scopurilor urmărite. Astăzi Estonia este una din țările cele mai performante state din lume, susține autorul.

O mână de oameni care se numărau printre persoanele disidente în perioada sovietică și-au asumat misiunea istorică de a curăța sistemul politcio-administrativ și economic de reziduurile vechiului sistem sovietic, fără excepțiiși păreri de rău, reușind într-o perioadă foarte scurtă de timp să definescă parametrii generali ai unui nou sistem de guvernare, având similarități îndepărtate cu modelul de stat interbelic, dar construit pe noi piloni durabili ai unei guvernări moderne europene. Alina Mungiu Pipidi îl citează Mart Laar premierul Estoniei, care la 34 de ani ajuns în fruntea Guvernului și care era expresia succeselor țării lui. Mart Laar a citit o singură carte de economie în viața lui și a ajuns prim-ministru la 34 de ani, deși nu știa nimic despre economie. Citise cartea soților Friedman, dar a înțeles din acea carte un lucru fundamental, și anume că cu corupția te lupți, eliminând ocaziile pentru corupție.

Aparent, susține autorul cărții, statele care au cele mai multe instituții și legi de luptă contra corupției au și cel mai ridicat nivel de corupție, acest paradox se explică prin nivelul de discreție în interpretarea reglementărilor și apropierea culturală de principiul universalismului etic, de care un stat modern are nevoie pentru a reuși să livreze bunuri și servicii cetățenilor săi. În lumea modernă putem număra circa 80 de state guvernate democratic, în care există alegeri pluraliste, întrețăsute de corupție sistematică, iar acest lucru vorbește despre faptul că oricine câștigă alegerile poate prelua sistemul de rente existente, fără a renunța la ele, dar acoperindu-se de responsabilitate prin adoptarea a mii de noi reguli, regulamente și agenții anticorupție.

Evenimentul a fost prefațat de Dl Igor Munteanu, Directorul IDIS, Vladislav Gribincea, Director CRJM și Arcadie Barbăroșie, Director IPP. La ceremonia de lansare a cărții Prof. Alina Mungiu-Pippidi au participat mai multe personalități și experți cunoscuți din RM și România. Ei au discutat ideile lansate de autor și au discutat modalități de implementare a unor politici eficiente de combatere a corupției, elucidând ceea ce împiedică prevenireda corupției în RM.

”În căutarea bunei guvernări. Cum au scăpat alte țări de corupție”? este o publicație deosebit de apreciată pe plan internațional și apărută inițial la Cambridge University Press în 2015, iar recent tradus și publicată de editura Polirom. Prof. Dr. Alina Mungiu-Pippidi, Profesor de studii de democrație la Universitatea Hertie School of Governance din Berlin, Conducătoare a Centrului ERCAS, un centru internațional de cercetare dedicat bunei guvernări (www.againstcorruption.eu) a răspuns mai multor întrebări din partea audienței interesate de această importantă publicație, răspunzând la întrebări legate de modul în care națiunile reușesc să dezvolte controlul asupra coruției, instalând sisteme care ajută la dezvoltarea sistemelor democratice.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.