Ediția lunii iunie 2023 a buletinului informativ „Achizițiile publice în vizor”: despre programului de granturi pentru monitorizarea achizițiilor publice, advocacy, încălcări și (ne)transparența achizițiilor de valoare mică

 

Opt organizații din Republica Moldova (Asociațiile obștești „Localinvest", „Prospect", „Media-Guard" (în parteneriat cu Ziarul de Gardă),  „LEX XXI",  „Centrul Contact Cahul" (în parteneriat cu „Cahul 2030"), „AGER", „Părinți Solidari" și proiectul media „CU SENS”)  au beneficiat de granturi în valoare totală de peste 185 de mii de dolari pentru monitorizarea achizițiilor publice în cadrul proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice”. Astfel, 71 de autorități contractante au fost monitorizate, valoarea financiară estimată cumulată a procedurilor monitorizate fiind de aproximativ 93,3 mln de dolari. Proiectele s-au concentrat într-un mod echilibrat atât pe monitorizare achizițiilor publice, cât și pe investigații jurnalistice – pe de o parte, cât și pe creșterea gradului de conștientizare, pe de altă parte, fiind produse 231 de publicații, printre care articole, rapoarte, investigații, postări pe rețelele de socializare, emisiuni TV, videoclipuri explicative, emisiuni de radio, talk-show-uri, materiale tipărite, şcoli de vară, infografice, campanii de informare, discuții publice și evenimente de instruire. Rezultatul așteptat al acestor eforturi ar fi obținerea eficienței în utilizarea banilor publici, minimizarea riscurilor autorităților publice, și în final, bunuri, lucrări și servicii publice de calitate pentru cetățenii Republicii Moldova, povestește Carolina Ungureanu, vicedirector IDIS „Viitorul" și manager de proiect.

Aflați din ediția lunii iunie 2023 a Buletinului informativ „Achizițiile publice în vizor” care sunt rezultatele programului de granturi pentru monitorizarea achizițiilor publice și ce urmează în runda a doua; cine sunt membrii Coaliției de monitorizare, lansată; cât au cheltuit autoritățile în 2022 pentru procurarea bunurilor, serviciilor și lucrărilor; cum în ultimii 3 ani Primăria municipiului Bălți a achiziționat produse petroliere cât să călătorească din Moldova în Antarctica de 108  ori; ce încălcări au admis autoritățile din Rîșcani și Cahul în ce privește gestionarea banilor publici, dar și alte noutăți interesante.

Tot în acest număr veți descoperi următoarele subiecte:

EVENIMENTE: Proiectul de consolidare a achizițiilor publice, prezentat la Ziua Americii de la Cahul  
NOUTĂȚI: Coaliția de Monitorizare a Achiziţiilor Publice, lansată în premieră în Republica Moldova de către IDIS „Viitorul"
GRANTURI: IDIS „Viitorul" anunță runda a doua a concursului de granturi pentru societatea civilă din Moldova în domeniul monitorizării achizițiilor publice
MONITORIZARE: 71 de autorități cu achiziții de peste 93 mln. dolari, monitorizate de organizațiile beneficiare ale programului de granturi oferit de IDIS „Viitorul" și PTF
ADVOCACY: Achizițiile publice de valoarea mică – mai transparente din 1 iulie?
LEGISLAŢIE: Propunerile IDIS „Viitorul” și AGER la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 74/2020
CIFRE: Creștere record de peste 60% a volumului contractelor de achiziții în 2022
ANALIZĂ: Achizițiile de produse petroliere pentru anul 2023 în cadrul Primăriei municipiului Bălți: facturi ascunse și volume exorbitante
BANI PUBLICI: Societatea civilă la straja banilor publici. Ce încălcări au admis autoritățile din Rîșcani
INVESTIGAŢIE JURNALISTICĂ: Parc industrial pe hârtie

Mai multe informații găsiți în varianta integrală a Buletinului Informativ

Buletinul Informativ apare în cadrul proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparenţă (SUA).