Noutăţi

În 2021 moldovenii au avut un salariu mediu pe economie (brut) de circa 9200 de lei, cu 15,8% mai mult față de 2020, analiză

2022.01.03 Economie Maria Procopciuc Imprimă

În 2021 moldovenii au avut un salariu mediu pe economie (brut) de circa 9200 de lei, o creștere de 15,8%, sau cu 1300 de lei, față de 2020. Însă, în 2021 Republica Moldova a avut cea mai mare inflație din ultimii 18 ani. Astfel, deși salariile au crescut, efectele pozitive nu au fost resimțite de către moldoveni, deoarece creșterea salarială a fost absorbită de inflația mare. Despre salariile moldovenilor din 2021 a vorbit Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 31 decembrie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Expertul a spus că din 1995 și până în prezent, salariile moldovenilor au suferit câteva schimbări. În 1999 și 2011, chiar dacă nominal în lei salariile au crescut, din cauza inflației din acei ani, au fost înregistrate micșorări de salarii de circa 18% și 5,4%. În 2015 din cauza deprecierii valutei și a inflației mari, salariul a avut tendințe negative. În 2020 moldovenii au avut o creștere reală a salariului destul de puternică, de 9,4%.

În 2021, cei mai bine plătiți 10% din salariați sau 60 de mii de moldoveni au avut un salariu mediu lunar de 25 de mii de lei. Cu 4 mii de lei mai mult decât în anul 2020. În același timp, 10% din cei mai prost plătiți salariați sau alți 60 de mii de moldoveni au un salariu mediu de 2890 de lei pe lună, sau cu 270 de lei mai mult decât acum doi ani. „În ultimii zece ani practic se păstrează proporția. Oamenii săraci primesc un salariu de 8-9 ori mai mic decât cei bogați”, a spus economistul.

Realizând o comparație dintre salariile moldovenilor din dreapta și stânga Nistrului, analistul economic a declarat că în perioada 2010-2015 salariul celor din stânga Nistrului a fost chiar mai mare decât al celor în dreapta Nistrului. În partea dreaptă era de 4 mii de lei și ceva, iar în stânga - 6400 de lei. După, a urmat deprecierea valutei în stânga Nistrului, scăderea volumului exportului, scăderea nominală a salariului și, astfel, în 2018 salariul real al moldovenilor din stânga Nistrului a scăzut până la 4400 de lei, în condițiile în care în partea dreaptă a crescut.

„În 2021 estimăm că salariul mediu pe economie în dreapta Nistrului va fi de 9200 de lei, iar în stânga - de 6100 de lei. Salariul a fost calculat în lei moldovenești, ținând cont de cursul valutar. Paritatea puterii de cumpărare a unui lei în stânga Nistrului este totuși mai mare. Acolo prețul la gaz, la energie electrică și la anumite produse este mai mic decât în Republica Moldova. Cu un leu în regiunea transnistreană, în mediu, cumperi cu 20% mai mult”, a menționat analistul economic.

Veaceslav Ioniță a mai afirmat că veniturile de bază ale moldovenilor nu sunt doar salariile. Unii au activități agricole care le aduc venituri, primesc remitențe de peste hotare, dar au alte venituri neoficiale. În Republica Moldova, numărul persoanelor ocupate este de 1 milion și 100 de mii, iar al salariaților - de 600 de mii de locuri de muncă complete și altele 100 de mii incomplete. Mai sunt încă 400 de mii de oameni ocupați, dar nu sunt în sectorul formal. „Din această cauză veniturile populației sunt cu mult mai mari decât veniturile salariale”, a opinat expertul.

Potrivit expertului, se estimează că în anul 2021 veniturile populației se ridică la 155 de miliarde de lei. O creștere de 19,3 miliarde de lei față de 2020. Creșterea veniturilor a determinat creșterea importurilor, a consumului din partea populației. Totodată, moldovenii s-au împrumutat cel mai mult anul trecut. Economiile din anul pandemic 2020 au fost cheltuite în 2021. „Fondul salarial în 2021 estimativ va fi de cel puțin 63 de miliarde de lei. Alte venituri, inclusiv remitențele de peste hotare, circa 47 de miliarde de lei. Pensiile, alocațiile și indemnizațiile sociale – 27 de miliarde de lei, veniturile din activități agricole – cel puțin 16 miliarde de lei”, a conchis economistul.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us