Noutăţi

IDIS „Viitorul” a încheiat seria de 18 dezbateri privind încurajarea participării la alegerile locale a femeilor și a minoritățile etnice din sudul Republicii Moldova

2023.10.31 Alegeri Maria Procopciuc Imprimă

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” a încheiat seria de dezbateri/instruiri privind încurajarea femeilor și a minorităților etnice de a participa la alegerile locale din 05 noiembrie 2023, activități realizate în cadrul proiectului „Încurajarea participării la alegerile locale din 2023 a femeilor și a minorităților etnice din sudul Republicii Moldova”, proiect susținut financiar de Fundația Est-Europeană, cu sprijin din partea Suediei.

Cele optsprezece dezbateri au fost realizate în perioada 26 septembrie - 25 octombrie în șase localități din centrul și sudul Republicii Moldova, satele Colibași (Cahul), Porumbești, Cociulia, Țiganca (Cantemir) și Mingir, Voinescu (Hâncești), în scopul încurajării și sprijinirii mobilizării populației locale în vederea participării la viitoarele alegeri locale. La aceste activități au participat 506 persoane, dintre care aproape 80 % au fost femei.

Miercuri 25 octombrie 2023, experții IDIS au desfășurat ultimele două dezbateri/instruiri în localitățile Mingir și Voinescu din raionul Hâncești. Obiectivul acestor activități a fost promovarea unor alegeri incluzive și informarea femeilor cu privire la importanța implicării civice în procesul electoral, atât prin exercitarea dreptului de vot, cât și prin participarea ca potențiali candidați pentru funcții publice.

Veaceslav Ioniță, expert IDIS „Viitorul” a vorbit locuitorilor din Mingir și Voinescu despre prioritățile de dezvoltare stabilite cu participanții în cadrul dezbaterilor anterioare, de asemenea despre importanța autorităților locale în gestionarea bugetului local „Instituția care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor este biserica și pe locul doi este primăria, instituțiile precum Parlamentul, Guvernul stau mai jos, din asta reiese că oamenii au încredere mai mult în autoritățile locale, însă când vin alegerile oamenii votează mai intensiv la parlamentare și prezidențiale decât la alegerile locale. Autoritățile locale sunt responsabile de distribuirea bugetului local, tot ei sunt responsabili și de atragerea investițiilor, de aceea este important ca la cârma primăriei să fie o echipă capabilă să gestioneze eficient bugetul, de asemenea să atragă prin proiecte mai multe investiții.”

Mihai Țurcanu, expert IDIS „Viitorul”, a vorbit participanților despre importanța implicării civice „Participarea la alegeri permite comunităților rurale să influențeze în mod direct politicile și deciziile care le influențează viitorul și să-și abordeze corect probleme cu care se confruntă. Alegerile sunt singura modalitate prin care noi ne putem rezolva problemele. Alegerile locale permit locuitorilor din mediul rural să-și aleagă reprezentanții care le înțeleg nevoile și preocupările asigurându-se că vocea lor este auzită în procesele decizionale. Alegerile locale permit influențarea proceselor prin care sunt alocate resursele, oficialii aleși au puterea de a aloca resurse pentru a aborda problemele presante, cum ar fi asistența medicală, infrastructura sau educația în zonele rurale făcând referire la grădinițe, deoarece școlile nu țin de atribuțiile APL-urilor.”

În urma acestor dezbateri experții IDIS „Viitorul” au elucidat împreună cu participanții problemele urgente din fiecare localitate. Conform datelor colectate, s-a constatat că majoritatea localităților se confruntă cu probleme similare, iar una dintre cele mai stringente probleme semnalate a fost starea precară a drumurilor secundare. Analiza a relevat că trei dintre cele șase localități menționate au plasat această problemă pe primul loc în lista lor de priorități.

Listele cu priorități (probleme) au fost transmise deja către toți candidații la funcția de primar și consilier local din localitățile Cociulia, Porumbești și Țiganca din raionul Cantemir, satul Colibași din raionul Cahul și satele Mingir și Voinescu din raionul Hâncești.

Subliniem că în cadrul acestor evenimente echipa IDIS „Viitorul” nu a făcut propagandă electorală pentru anumiți candidați sau partide politice, scopul instruirilor a fost de a încuraja participarea la vot a femeilor, de a crește spiritul civic în rândul cetățenilor și de a informa locuitorii prind importanța participării la alegerile locale.

Acest eveniment este realizat în cadrul proiectului „Încurajarea participării la alegerile locale din 2023 a femeilor și a minorităților etnice din sudul Republicii Moldova”, implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Proiectul este susținut financiar de Fundația Est-Europeană din resursele oferite de Suedia

------------------------------

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe Facebook - https://www.facebook.com/IDISViitorul ;
Abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube - https://www.youtube.com/@idisviitorul8539 .

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us