Arhiva video

Monitorizarea achizițiilor publice, esențială pentru consolidarea bunei guvernări

2017.11.01 Economie Victor Ursu Imprimă

Monitorizarea achizițiilor publice nu este un moft al societății civile, ci vizează reducerea corupției și fraudelor din achizițiile publice.  Și asta, pentru că, contractele de achiziții sunt un domeniu vulnerabil la riscurile de corupție, deoarece un contract public presupune interacțiunea dintre sectorul public și cel privat. Circa 15% din PIB-ul mondial se mișcă anual prin contractele publice încheiate între Guvern și sectorul privat, iar potrivit statisticilor internaționale, costurile corupției ar fi de circa 20%-25% din bugetul unei achiziții. Aceste cifre transpuse la contextul Republici Moldova, luând în considerare că valoarea achizițiilor în 2016 s-a cifrat la circa 7,5 miliarde lei, ne ajută să estimăm costurile corupției în achizițiile publice din Moldova, care s-ar ridica la 1,5 miliarde lei. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” de către economista IDIS Viitorul, Diana Enachi.

Presiunea din partea societății civile, uneori cuplată cu o campanie bună de mediatizare poate încuraja autoritățile să sancționeze actorii corupți, fie din administrație, fie din sectorul privat. Pentru o monitorizare eficientă, societatea civilă din Republica Moldova necesită o bună cunoaștere a sistemului de achiziții publice,  a cadrului legal și instituțional, a procesului pe care îl parcurge o autoritate publică pentru procurarea unui bun, dar și de instrumente de monitorizare prin care pot fi identificate nergulile, fraudel și corupția din sistem. IDIS ”Viitorul” își propune să contribuie la consolidarea capacităților societății civile privind monitorizarea modului în care sunt utilizați banii și resursele publice, prin achizițiile desfășurate de acestea.

Astfel, din primăvara acestui an, IDIS ”Viitorul” implementează proiectul «Îmbunătățiri inovative în sistemul de achiziții publice din Republica Moldova prin incluziune, creativitate și practici de respectare a legislației” finantat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului de Consolidare a rolului societățții civile în monitorizarea operațiunilor de support bugetar. În cadrul acestui proiect, am inițiat și desfășurăm un Program complex de Training pentru organizațiile societății civile, monitori și jurnaliști în domeniul monitorizării achizițiilor publice. Scopul acestui program este consolidarea capacităților societății civile din Republica Moldova pentru a înțelege mecanismele de funcționare a sistemului de achiziții publice, cadrul instituțional și legal care reglementează sectorul, precum și procesul de desfășurare a unei achiziții de către o entitate publică. Participanții sunt instruiți în colectarea și analiza datelor pe achiziții, aplicarea instrumentelor inovative de identificare a neregulilor și ilegalităților, precum și acțiuni de responsabilizare a autorităților publice pentru a desfășura achiziții transparente și eficiente”, a precizat Diana Enachi.

Programul cuprinde instruirea monitorilor pentru aplicarea unei metodologii recunoscute și aplicată pe larg la nivel internațional – instrumentul ”stegulețelor roșii”care  se bazează pe identificarea riscurilor de fraudă și corupție la fiecare etapă a procesului de achiziție. Este un instrument foarte util pentru cei care monitorizează achizițiile întrucât include nu doar detectarea încălcărilor și ilegalităților, dar și instrumente de analiză a ”stegulețelor”, precum și recomandări de prevenire și eliminare a riscurilor de corupție și de sesizare a organelor de control și de justiție.”Stegulețe roșii” la etapa de planificare a achiziției și elaborare a documentației și caietelor de sarcini se referă la: manipularea necesităților autorităților contractante, supraestimarea valorii bunurilor, serviciilor sau lucrărilor  planificate a fi procurate, nepublicarea Planului anul de achiziții pe pagina web, divizarea achiziției sau ”ajustarea” acesteia după interesele unei persoane sau companii.

Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru mai multe detalii contactați Coordonatorul Relații Publice IDIS Viitorul, Victor URSU la adresa de email ursu.victoor@gmail.com sau la telefonul 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us