Noutăţi

Prestatori de servicii turistice din Republica Moldova, România și Ucraina, instruiți la capitolul organizarea și dezvoltarea turismului transfrontalier

2021.06.29 Turism Maria Procopciuc Imprimă

Un grup de 40 de prestatori de servicii turistice din raionul Cahul, Republica Moldova, județul Galați, Romania și municipiul Reni, Ucraina, a fost instruiți în cadrul unui seminar dedicat organizării și dezvoltării turismului transfrontalier. Evenimentul a avut loc pe data de 25-26 iunie, la Cahul, și a fost primul desfășurat în cadrul proiectului transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; comunitatea teritorială Reni, Ucraina; județul Galați, România)”, BSB 817.

Managerul proiectului, directorul executiv IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, a declarat în cadrul sesiunii de deschidere a seminarului că proiectul dorește să valorifice un potențial turistic care poate fi arareori întâlnit în Europa. „De obicei ne bucurăm de ceea ce vedem în Occident, în alte părți ale lumii, dar mai puțin ceea ce este la noi. Avem locuri foarte frumoase și avem unde atrage un număr substanțial de turiști pe aceste meleaguri. Ne dorim ca toți cei care lucrează în domeniul turismului să aibă de câștigat de pe urma acestui proiect. Chiar credem că se pot schimba lucrurile spre bine, că prin eforturi comune oamenii pot să trăiască mai bine”, a spus Liubomir Chiriac.

„Sper că sarcinile, scopurile și obiectivele care sunt stabilite în acest proiect vor fi realizate cu brio. Toate aceste trei regiuni au un potențial turistic destul de mare privind dezvoltarea turismului verde. Însă, cu părere de rău, acesta este slab dezvoltat, valorificat, promovat. În urma realizării tuturor activităților proiectului sperăm că se va îmbunătăți situația privind turismul verde și bunăstarea populației în toate cele trei regiuni”, a menționat Nicon Pîslari, coordonator de proiect din partea Consiliului Raional Cahul.

Liliana Ivanova, coordonator de proiect din partea municipiului  Reni, Ucraina, a declarat că echipa pe care o conduce este la începutul drumului și că are multe de învățat de la cei cu experiență în domeniul promovării și valorificării potențialului turistic. „UE ne-a dat posibilitatea să colaborăm în această regiune și să implementăm proiecte comune, să rezolvăm problemele pe care le avem și cred că turismul este o posibilitate de a ne cunoaște mai bine, de a prospera în sfera economică și de a conserva ecologia pe care o avem în această zonă”, a declarat Liliana Ivanova.

„Toți cei care am venit aici la Cahul avem un obiectiv comun și anume promovarea turismului verde. Avem convingerea că vom duce la bun sfârșit acest proiect și că vom atinge toți indicatorii propuși”, a afirmat Cristian Munteniță, coordonator de proiect, Universitatea „Dunărea de Jos”, din Galați, România.

Subiectele examinate în cadrul seminarului desfășurat la Cahul țin de: analiza potențialului turistic; dezvoltarea turismului verde; constituirea clusterelor turistice în regiunea transfrontalieră, etc. Totodată un accent special s-a pus pe dezvoltarea aspectelor practice privind lansarea serviciilor turistice.

Astfel, pe parcursul seminarului, participanții au vizitat satul Colibași, unde primarul, Ion Dolganiuc, le-a vorbit participanților despre viziunea și experiența sa în dezvoltarea afacerilor în domeniul turismului rural transfrontalier. Participanții au mai vizitat herghelia de cai din satul Slobozia Mare, și  Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Văleni.

Este necesar de menționat faptul că rezervația naturală „Prutul de Jos”, recent încadrată în rețeaua de Rezervații Biosferice UNESCO, una dintre atracțiile principale din această zonă a fost admirată de către participanții la seminar.

Impresii și emoții de neuitat a lăsat participanților una dintre agropensiunile de succes din sudul Moldovei, complexul Eco-Village Văleni, o destinație turistică obligatorie, cu tradiții rurale unice și experiențe turistice inedite.

Activitățile proiectului sunt axate pe crearea și consolidarea unui cluster turistic transfrontalier în Cahul, Reni și Galați, care ar stimula dezvoltarea turismului verde la frontieră, ar crește calitatea serviciilor turistice, a numărului de turiști în regiune și ar îmbunătăți calitatea vieții comunităților din regiune. Urmează a fi creat un ghid privind turismul transfrontalier; o hartă cu trei rute turistice transfrontaliere; o broșură informativă pentru turiști, dar și un program comun pentru dezvoltarea turismului transfrontalier în Cahul, Reni și Galați. Vor fi desfășurate instruiri, mese rotunde și ateliere de lucru pentru consolidarea capacităților furnizorilor de servicii turistice, autorităților locale și regionale, în domeniul turismului verde transfrontalier. De asemenea, vor fi efectuate vizite de studiu și realizate podcast-uri privind turismul verde în regiune, dar și un studiu privind buna vecinătate de-a lungul sectorului dunărean al bazinului Mării Negre.

Proiectul transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; raionul Reni, Ucraina și județul Galați, România)”, BSB 817 este implementat de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Cahul (Moldova), Comitetul Executiv al Consiliului Local al or. Reni (Ucraina) și Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați (România). Proiectul este parte a Programului Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2014-2020” și este cofinanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și de către țările participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina.

Acest comunicat de presă a fost produs cu ajutorul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a proiectului transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; raionul Reni, Ucraina și județul Galați, România)”, BSB 817 și nu poate fi, în niciun caz, luat pentru a reflecta punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Pentru a afla alte detalii legate de proiect, ne puteți contacta la adresa de email: idis.crossborderproject@gmail.com.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us