Noutăţi

Proiectul transfrontalier privind promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre a ajuns la final

2023.06.14 Turism Maria Procopciuc Imprimă

 

Sâmbătă, 10 iunie, în orașul Galați, România, a avut loc încheierea proiectului transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (Consiliul raionul Cahul, Republica Moldova; Universitatea „Dunărea de Jos” din județul Galați (UGAL), România și Comunitatea teritorială Reni, Ucraina)”. La activitate au participat membrii echipelor de implementare a proiectului, care au trecut în revistă activitățile desfășurate, au trasat concluzii; dar și prestatorii de servicii turistice, ale căror capacități au fost consolidate în cadrul proiectului, care au împărtășit impresii și experiențe acumulate.

Liubomir Chiriac, director executiv IDIS „Viitorul”: „În opinia noastră, pe teritoriul Republicii Moldova atracțiile turistice naturale generează principalele motivații pentru călătorii pe teritoriul țării. Astfel, în Republica Moldova sunt peste 300 de arii naturale semnificative, circa 15 mii de atracții turistice antropice, peste 1000 de monumente de arhitectură protejate, circa 50 de mănăstiri ortodoxe, câteva mii de stațiuni preistorice, circa 400 de seliști tripoliene, circa 50 de grădiști fortificate antice, circa 500 de seliști medievale timpurii, 6 cetăți medievale din piatră, etc. În acest context, ecoturismul este util în educarea turiștilor și în identificarea fondurilor pentru conservarea, aduce avantaje  economiei și politici locale și încurajează respectul pentru alte culturi și pentru drepturile omului. IDIS „Viitorul”, pe parcursul a 30 de ani, a ținut în permanență să identifice și să promoveze bunele practici în domeniul turismului rural, pentru a servi drept modele altor comunități, oamenilor de afacere  care intenționează să implementeze proiecte în domeniul turismului verde,  mizând pe resursele proprii ori atrăgând resurse financiare externe, subliniind importanța creșterii unor operatori turistici responsabili, care să coopereze cu populația și cu autoritățile locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunității, minimizând impactul negativ asupra naturi și a ariilor naturale protejate. Vrem să credem că în cadrul acestui proiect transfrontalier Cahul-Reni-Galați am reușit să unificam prin intermediul Clusterului Turistic Transfrontalier ”Danubius” forțele operatorilor  din domeniul turismul verde astfel încât dezvoltarea turismului fie mai eficientă  și să aibă un impact pozitiv asupra economiei din regiune respectivă”.

Ana Znaceni, coordonator de proiect din partea IDIS „Viitorul”: Republica Moldova este bogată în peisaje naturale, locuri frumoase și are un potențial turistic enorm ce trebuie descoperit și explorat atât de turiștii locali, cât și de cei străini. Prin intermediul acestui proiect, IDIS "Viitorul" împreună cu partenerii săi a încercat sa promoveze turismul verde prietenos mediului, peisajele de care se bucură cele trei regiuni țintă ale proiectului Cahul-Reni-Galați, iar prin intermediul produselor sale să facă cunoscut publicului larg frumusețile din sectorul dunărean al bazinului Mării Negre.

Cristian Munteniță, coordonator de proiect din partea UGAL: „În 30 de luni de implementare a proiectului, din activitățile pe care le-am desfășurat în comun am avut câte ceva de învățat, de împărtășit unuia altuia câte ceva. Indicatorii pe care noi i-am avut de îndeplinit s-au materializat și asta este de apreciat. Sunt multe lucruri care rămân în urma noastră și care vor promova cu siguranță turismul verde mai departe”.

Oxana Efimenco, secretar la Primăria comunității teritoriale Reni: „Poate că nu au fost realizate toate obiectivele pe care ni le-am propus în cadrul proiectului din cauza situației legate de pandemie, de război, dar în general misiunea și scopul propus s-au realizat. Datorită acestui proiect, noi, cei de la Reni, am avut ocazia să înțelegem conceptul turismului verde, turismul de o singură zi etc. Până la lansarea proiectului, locuitorii din Reni și operatorii turistici, nu priveau județul Galați sau raionul Cahul din punct de vedere al potențialului lor turistic. Nu exista ceva ce să lege aceste trei regiuni. Acum avem multe căi de legătură unde să ne reîntâlnim”.

Sergiu Rența, coordonator de proiect din partea Consiliului raional Cahul: „Deși am venit să activez în proiect la jumătatea implementării lui, am simțit încărcătura pe care a avut-o acum la final. Am avut un șir de activități de petrecut în ultimele câteva săptămâni. Am putut să arătăm lucrurile frumoase de la noi din raion”.

Oana Contoman, expert în turism din partea UGAL: „Consider că acești mai bine de doi ani, când am încercat cu pași mărunți să dezvoltăm ceea ce înseamnă turismul verde la nivelul celor trei regiuni, reprezintă, din punctul meu de vedere, o piatră de temelie pe care noi am pus-o din punct de vedere al conexiunii umane cât și al civilizației, care a legat de-a lungul istoriei aceste trei regiuni, dar și o piatră de temelie la ceea ce reprezintă prietenia și colaborarea transfrontalieră din punct de vedere social și din punct de vedere economic”.

Olesea Vulpe, expert în turism din partea Consiliului raional Cahul: „Sunt mulțumită că am ajuns la acest final unde ne bucurăm de rezultatele frumoase pe care le-am obținut. Eu în acest proiect am avut un scop personal, să-i promovez cât de mult posibil pe toți prestatorii de servicii turistice din raionul Cahul, să cunoașteți și voi locurile frumoase și pitorești pe care le avem. Mă bucur că acum lăsăm în urma noastră un șir de rezultate palpabile”.

Afanasie Prepeliță, expert în marketing turistic din partea IDIS: „În virtutea circumstanțelor apărute în cele 30 de luni, ideile proiectului au fost realizate și s-au materializat. Tot ce am facut noi a fost o experiență și, totodată, o lecție. Am avut posibilitatea să demonstrăm ce avem noi mai bun în materie de turism verde: atât valori naturale, cât și valori antropice”.

Veaceslav Ioniță, expert în dezvoltarea afacerilor din partea IDIS: „Am început implementarea acestui proiect în perioada crizei pandemice și am observat că în timpul acestei crize moldovenii au început a redescoperi Republica Moldova. Proiectul nostru a fost implementat în această perioadă și credem că am oferit un imbold pentru tot ceea ce înseamnă să-ți descoperi țara, în cazul proiectului nostru - regiunea noastră”.

Nicolae Căpraru, administratorul bazei de odihnă „La Cotihana” din raionul Cahul: „Participând în acest proiect am văzut ce oportunitate mare avem privind dezvoltarea turismului verde de către noi, prestatorii de servicii turistice. Ca rezultat al implicării în acest proiect, avem foarte mult de lucrat la prestarea serviciilor ecoturistice, atât eu, cât și colegii din celelalte două regiuni. Avem nevoie în continuare de susținere pentru a atrage fonduri, pentru a dezvolta și a aduce turismul verde la un nivel mai acceptabil decât este în prezent”.

Constantin Ernu, administratorul pensiunii „Cocorii Albi” din satul Colibași, raionul Cahul: „Vreau să mulțumesc tuturor pentru cunoștințele primite despre turismul verde, pentru oamenii pe care i-am cunoscut fiind implicat în acest proiect. Aș dori ca în cadrul noilor proiecte despre turism, inclusiv cu finanțare, care vor fi implementate, să fiu din nou invitat să particip pentru a-mi dezvolta la nivelul așteptat competențele referitor la turismul verde”.

Angela Sîrbu, proprietara pensiunii „Acasă la Vatră” din satul Văleni raionul Cahul: „Acum nouă nu ne rămâne decât să valorificăm și să implementăm în practică experiența pe care am adunat-o în această perioadă de implementare a proiectului. Rămâne să accesăm proiecte mărețe pentru a valorifica tradițiile sudului, turismul verde din regiunea noastră dunăreană, ca să vină cât mai mulți turiști la noi și să fim un exemplu pentru toată lumea”.

În cadrul evenimentului au fost prezentate (online), prin intermediul unui film pregătit din timp, de către Lucia Căpățînă, expert în turism al proiectului din partea IDIS : ghidul practic pentru presatorii de servicii privind dezvoltarea afacerilor în ramura turismului verde; harta rutelor turistice aflate în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre; broșura turistică informativă despre turismul verde din regiunea transfrontalieră Cahul-Galați-Reni; și programul comun de dezvoltare al clusterului turistic transfrontalier A.O. „DANUBIUS”. Ulterior, au venit cu completări pe marginea publicațiilor, Afanasie Prepelița, Liubomir Chiriac, și Veaceslav Ioniță.

Lucia Căpățînă: „Activitățile realizate în cadrul proiectului reprezintă efortul comun al tuturor. O parte din activități au vizat elaborarea de materiale informative, care vor putea fi diseminate la târguri turistice și expoziții, dar și sunt o bază pentru actorii locali care dezvoltă afaceri în domeniul turismului verde. Vin cu un îndemn către actorii cheie din Republica Moldova, România și Ucraina să activizeze acest domeniu și să promoveze turismul verde și să transforme regiunea într-un exemplu de bune practici”.

În cadrul proiectului a fost creat clusterul turistic transfrontalier „Danubius”, activitatea căruia va avea ca scop promovarea și dezvoltarea turismului verde în regiunea dunăreană a bazinului Marii Negre. Crearea clusterului a inclus și elaborarea unui program comun pentru dezvoltarea turismului transfrontalier în Cahul, Reni și Galați, în limbile: română și ucraineană, pentru care au fost desfășurate trei ședințe, la Cahul, în comunitatea teritorială Reni și la Galați, unde s-a discutat despre cum ar trebui să funcționeze clusterul. Durabilitatea clusterului va fi asigurată și prin intermediul site-ului danube-ecotravel.com, care deja este creat în vederea promovării turismului verde în regiunea transfrontalieră.

Georgeta Belalî, responsabilă de cluster din partea Comunității teritoriale Reni: „A fost un proiect formidabil despre turismul verde. Precum peștii și păsările nu au granițe, așa a fost și în cazul proiectului nostru, care timp de 30 de luni nu a avut granițe. În pofida răboiului, care a provocat distrugeri enorme, am putut să ne organizăm de câte ori am avut posibilitatea și să ne implicăm în activitățile proiectului”.

Bogdan Dumitrache-Bratoveanu, responsabil de cluster din partea UGAL: „În cadrul clusterului creat, urmează să depunem toate eforturile, noi, reprezentanțiii clusterelor din cele trei regiuni și să devenim o persoană juridică. Sperăm să avem succes și să contribuim în acest fel la crearea unor condiții de eligibilitate pentru următoarele surse de finanțare. Sperăm, totodată, că contribuim, prin activitatea acestui cluster, la sustenabilitatea proiectului care mi s-a părut extrem de interesant și foarte bine venit”.

Sergiu Rența, responsabil de cluster din partea Consiliului raional Cahul: „Sunt convins că fiind în continuare în cadrul clusterului vom face lucruri frumoase, vom valorifica potențialul nostru, atât cel unam, cât și cel natural și cel verde”.

Tot în cadrul proiectului a fost realizat și un film despre potențialul turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre, de către echipa OWH Studio.

Virgil Mărgineanu, director OWH Studio: „Fiecare proiect, atunci când se termină, lasă în urma lui ceva, lasă evenimente interesante, prietenii bine legate, relații stabilite, care trebuie mai departe valorificate. Cred și eu că acest film v rămâne în istorie și peste ani oamenii care vor dori să descopere ce s-a întâmplat în acest proiect, vor putea vedea filmul pentru a găsi lucruri și informații interesante. Garantez că persoanele care vor vedea filmul vor deveni curioase și intrigate să vină să descopere locurile acestea, așa cum a fost și scopul proiectului”.

În cadrul proiectului BSB-817, lansat în decembrie 2020, a fost realizat un ghid practic pentru presatorii de servicii privind dezvoltarea afacerilor în ramura turismului verde, în limbile română și ucraineană, o broșură informativă despre turismul verde din regiunea transfrontalieră Cahul-Galați-Reni, în limbile română, ucraineană și engleză, dar, și o hartă cu trei rute turistice aflate în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre.

De asemenea, au fost organizate șase sesiuni de instruire și mese rotunde, la Cahul, Galți și Reni, în scopul consolidării capacităților furnizorilor de servicii turistice din cele trei regiuni dunărene. Totodată, au avut loc trei vizite de studiu, una la Galați și două la Cahul, pentru prestatorii de servicii turistice din cele trei zone, de cunoaștere a oportunităților pentru promovarea turismului verde. Au fost organizate două festivaluri, unul la Cahul și unul la Galați privind promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale.

La fel, au fost realizate 24 de podcast-uri privind turismul verde în regiune. A fost elaborat și un studiu privind buna vecinătate de-a lungul sectorului dunărean, dar și creat site-ul proiectului.

Proiectul transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; comunitatea teritorială Reni, Ucraina și județul Galați, România)”, BSB-817, este implementat de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Cahul (Moldova), Comitetul Executiv al Consiliului Local al or. Reni (Ucraina) și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (România).

Proiectul este parte a Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 și este cofinanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și de către țările participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina.

Acest comunicat de presă a fost produs cu ajutorul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a proiectului BSB-817 și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us