Noutăţi

Regiunea transfrontalieră Soroca-Iampil va avea trasee turistice comune

2019.01.15 Turism Victor Ursu Imprimă

Regiunea Soroca și Iampil vor avea mai multe trasee turistice, iar doritorii vor putea parcurge cele mai populare destinații și locații de pe ambele maluri ale Nistrului. Pentru dezvoltarea turismului, Asociația moldo-ucraineană pentru dezvoltarea turismului rural a prezentat pe 9 ianuarie, la Soroca, harta traseelor turistice, dar și metodele de promovare a acestuia.

Zona Soroca – Iampil dispune de un mare potențial pentru dezvoltarea turismului, care la moment, este nevalorificat. Este vorba de locuri frumoase și istorice. Localnicii s-au pregătit ca la carte pentru turiști. Aceștia au pus pe roate pensiuni angro-turistice, unde oaspeții străini vor putea face un popas și gusta din bucatele tradiționale.

Vitalie Sochircă, expertul în turismul rural a spus că elaborarea hărții cu traseele turistice vor avea un impact pozitiv în sensul că localităţile vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes local şi vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, dar și atragerea turiștilor străini interesați de vizitarea locurilor.

”Pentru operatorii turistici din regiunea transfrontalieră Soroca-Iampil rutele turistice vor avea o semnificație specială. În primul rând, prin intermediul celor 5 rute turistice elaborate (eco-turism, istorică, etno-culturală, religioasă, gastronomică), vor fi construite conexiuni spirituale durabile intre cele două maluri ale Nistrului. Turiștii moldoveni vor merge în Ucraina, iar cei ucraineni vor veni în Moldova. În felul acesta cetățenii vor afla mai multe despre cultura și istoria popoarelor noastre, iar prestatorii de servicii din Soroca și Yampil vor avea numai de câștigat”, susține dl Grigore Pleșca, primar de Visoca.

Având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în localităţile atestate staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.

Turiştii vor putea vizita mănăstiri, cetăţi, muzee, expoziţii cu artefacte din timpul străvechi. Cei interesaţi de cultura vinului pot vizita domenii viticole şi beciuri vechi.

Harta rutelor turistice poate fi descărcată aici(față) verso

Ghidul Dezvoltarea afacerilor în turismul rural poate descărcat varianta (rom) varianta (ucr)

 

Proiectul „Turismul rural – un pas sigur spre stimularea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca (Republica Moldova) și Iampil (Ucraina, regiunea Vinnița)” este implementat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Soroca și Administrația raională Iampil (Ucraina). Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC).

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us