Noutăţi

Relațiile comerciale cu Ucraina, pentru prima dată, sunt în favoarea Republicii Moldova, declarație

2023.06.23 Economie Maria Procopciuc Imprimă

 

Producția agricolă și alimentară din Republica Moldova este extrem de vulnerabilă la condițiile climaterice. Republica Moldova ar trebui să se focuseze pe exportul producției agricole procesate și al producției din sectorul zootehnic. Relațiile comerciale cu Ucraina, pentru prima dată, sunt în favoarea Republicii Moldova. În ultima perioadă au crescut de nouă ori exporturile moldovenești către Ucraina. Importurile din Ucraina afectează doar referitor la logistica de care dispune Republica Moldova. Nu au fost create timp de 30 de ani mecanismele necesare ca să fie îmbunătățite exporturile moldovenești. „Ceea ce se exportăm în prezent în Ucraina este ceea ce exportau agenții economici moldoveni cândva în Federația Rusă. Piața ucraineană, incomparabil cu alte perioade, este mult mai deschisă față de producția noastră”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 23 iunie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Veaceslav Ioniță spune că volumul comerțului extern al Republicii Moldova cu Ucraina era anual la nivel de 600-650 de milioane de dolari. La sfârșitul trimestrului întâi din 2023 a ajuns la 1,8 miliarde de dolari. 95% din creștere s-a datorat majorării exportului de produse moldovenești către Ucraina. „Noi din Ucraina am avut întotdeauna importuri masive. Importam de șapte ori mai mult decât exportam. În 2021, exporturile noastre către Ucraina erau la nivel de 80 de milioane de dolari, importurile – 600-700 milioane de dolari. După începerea războiului, au început să crească exporturile moldovenești către Ucraina. De la 95 de milioane de dolari în primul trimestru din 2022 la 868 de milioane de dolari în primul trimestru din 2023. Cel mai mult ce exportăm în Ucraina sunt produsele petroliere. Deoarece noi putem exporta produse petroliere în Ucraina companiile petroliere de la noi rezistă. Profiturile pe care le obțin exportând produse petroliere în Ucraina le permit să activeze”, a spus Veaceslav Ioniță.

Expertul susține că tot mai mult aude de la alte persoane, inclusiv de la agenți economici, că Republica Moldova ar trebui să interzică importul și exportul cu Ucraina. În opinia sa, exporturile moldovenești în Ucraina au crescut de nouă ori, iar importurile din Ucraina cu 50%. „Este pentru prima dată când exportăm semnificativ în Ucraina. De la începutul războiului, marfa noastră merge  încolo, dar la noi nu prea vine. Suntem beneficiarii numărul unul al acestei situații nedorite. Brusc au crescut exporturile moldovenești către Ucraina pe fundalul războiului. Din trimestrul patru anul trecut se observă o scădere. Ucraina a găsit alte modalități de a importa marfă din alt parte. În trimestrul doi al acestui an am putea înregistra o scădere a exporturilor spre Ucraina”, susține expertul.

Potrivit economistului, comerțul Republicii Moldova cu Ucraina cu produse agricole și alimentare era la nivel de aproape 233 de milioane de dolari anual în 2020. Exporturile erau puțin peste 20 de milioane de dolari, iar importurile – puțin peste 212 milioane de dolari. De când a început războiul, importurile au crescut până la 411 milioane de dolari, iar exporturile – la 65 de milioane de dolari. „Ucraina, în perioada 2020/2021, deținea 25% din cota importurilor noastre, acum deține 31% și este legat de prețurile accesibile. Inclusiv, datorită importurilor din Ucraina la noi scade inflația, în special la produsele alimentare. Moldovenii vor economisi, comparativ cu 2022, la produsele alimentare, câteva miliarde de lei. Ucraina deține 31% din cota importurilor deoarece are cele mai ieftine produse alimentare. Să importăm mai puțin din Ucraina înseamnă că trebuie să importăm produse mai scumpe din altă parte. Importăm foarte mult deoarece avem o agricultură foarte slabă”, a afirmat economistul. Cât privește tot comerțul extern cu Ucraina, a afirmat că importurile, în valoare anuală, erau în 2020 -  870 de milioane de dolari, iar în 2022 au ajuns la - 1,3 miliarde de dolari.

Analistul economic menționează că produsele agricole și alimentare exportate de către Republica Moldova în Ucraina în 2022 au fost: băuturile alcoolice în proporție de 16,1 milioane de dolari; fructele și legumele – 10,7 milioane de dolari; produsele din fructe și legume – 6,9 milioane de dolari; cerialele și semințele – 6,7 milioane de dolari; uleiuri – 2,6 milioane de dolari. Importurile Republicii Moldova din Ucraina, în 2022, au fost despre: ceriale și semințe de 115 milioane de dolari; uleiuri – 61,4 milioane de dolari; lactate ouă, miere – 43,8 milioane de dolari; băuturi alcoolice – 25,6 milioane de dolari, carne – 24,2 milioane de dolari. „Tot ce s-a întâmplat la noi în relația cu Ucraina este creșterea masivă a grăunțoaselor, dar nu toate rămân aici, doar o parte, restul pleacă mai departe. Republica Moldova are capacități slabe de export. În 2022, comparativ cu 2021, au crescut semnificativ exporturile către Ucraina. Avem un potențial de creștere la exportul aproape la toate categoriile”, menționează analistul economic.

Veaceslav Ioniță a precizat că exporturile moldovenești scad pentru al treilea trimestru consecutiv. Acestia au crescut până la 4,3 miliarde de dolari, în valoare anuală, în trimestrul III din 2022, iar acum stau pe loc, fără nici o schimbare. În realitate, consideră Veaceslav Ioniță, exporturile moldovenești au scăzut. Un miliard de dolari din export este unul virtual, apărut pe fundalul războiului din Ucraina. A fost o creștere a exporturilor de produse petrolire către Ucraina. „Trebuie să ne îngrijoreze, deoarece este un trend descendent al exporturilor și în cea mai mare parte scade datorită producției agricole în scădere. Plouă – a vem producție agricolă pentru a exporta, nu plouă – nu avem producție agricolă pentru a exporta”, a precizat Veaceslav Ioniță.

Expertul a mai declarat că volumul comerțului extern al Republicii Moldova cu producția agricolă până în 2020 a fost puțin peste 1,9 miliarde de dolari. Exporturile erau de 1,2 miliarde de dolari, iar importurile – de 846 de milioane de lei. Către 2022, volumul comerțului extern a ajuns la aproape 3,2 miliarde de dolari, dintre care exporturile puțin peste 1,9 miliarde de dolari, iar importurile puțin peste 1,2 miliarde de dolari. În acest an, în primele trei luni, volumul comerțului extern este estimat la aproape 3,1 miliarde de dolari, fiind în scădere exporturile, ajungând la puțin peste 1,7 miliarde de dolari, iar importurile au crescut până la puțin peste 1,3 miliarde de dolari.

„Importăm multă producție agricolă, dar spre deosebire de al bunuri, unde avem balanță comercială negativă, la producția agricolă Republica Moldova mereu a exportat mai mult decât a importat. În perioada 2001-2005, la noi producția agricolă era exportată de 2,4 ori mai mult decât importată. După, a urmat o înrăutățire a situației până în 2010, când exporturile aproape sau egalat cu importurile. Agricultura în acea perioada nu a putut face față creșterii bruște a puterii de cumpărare a cetățenilor. Drept consecință creștrea bruscă a cosnumului a fost acoperit cu bunuri de import. Ne-am revenit în perioada 2011-2020 când, anual, exporturile creșteau mai rapid decât importurile, și am ajuns în 2016/2020 să avem de 1,5 ori mai multe exporturi, datorită investițiilor în agricultură”, a declarat expertul.

În opinia economistului, perioada 2010/2020 poate fi caracterizată prin faptul că a început să fie acordată atenție agriculturii, care în prezent acoperă 40%-45% din toate exporturile moldovenești. „În 2001, producția agricolă era practic 2/3 din toate exporturile noastre. Anul trecut, a fost 44,5%, anul acesta, în primul trimestru, a fost de 40,7%. Suntem vulnerabili din cauza faptului că în exportul producție agricole domină materia primă de origine vegetală sensibilă la condițiile climaterice și nu produse finite”, spune economistul.

Analistul economic a mai precizat că exportul de producție agricolă a crescut până în al doilea trimestru din 2022 datorită anului 2021 când roada agricolă, dar și prețurile, au fost bune. Din trimestrul IV din 2022 s-a exportat cu 382 de milioane de dolari mai puțin față de perioada precedentă din cauza anului agricol secetos. Astfel, exporturile vor scădea cu cel puțin cu 100 de milioane și vom avea în jur de 500 dee milioane de dolari scăderea exporturilor în valoare anuală.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, exporturile în 2022 au fost de 1,9 miliarde de dolari, față de 1,4 miliarde de dolari în 2021. Exportul de produse din regnul animal și vegetal a fost de 1,09 miliarde de dolari în 2022, față de 907 milioane de dolari în 2021. Produsele agricole prelucrate au fost exportate în 2022 în valoare de 839 de milioane de lei, față de 529 de milioane de lei în 2021.

„În prezent, asistăm la o scădere a producției agricole, dar producția agricolă prelucrată nu scade. Tot ce scade este exportul de materie primă. Suntem vulnerabili atât timp cât exportăm materie primă. Materia primă din sectorul zootehnic nu este afectată de criză. Tot ce afectează importurile și exporturile noastre sunt condițiile meteo nefavorabile. Totodată, atât timp cât vom fi dependenți, la capitolul export, de grăunțoasele și semințoasele, atât timp vom fi vulnerabili. La producția agricolă prelucrată nu avem scădere, nici la cea animalieră nu avem scădere. Unica ce scade este producția agricolă vegetală, materia primă vegetală”, a spus Veaceslav Ioniță.

Vorbind despre topul celor zece produse pe care Republica Moldova le exportă, economistul a spus că este vorba de: ceriale și semințe – 39,6%; fructe și legume – 16,5%; băuturi alcoolice – 16,1%, grăsimi și uleiuri – 11,4%. „Patru poziții reprezintă circa 90% din exportul moldovenesc de produse agricole. Avem două vulnerabilități: exportăm materie primă; 2) exportăm materie primă foarte sensibilă la condițiile climaterice”, a spus economistul.

Referitor la topul celor zece produse agricole și alimentare importate de către Republica Moldova, a declarat că media pentru ultimii cinci ani este: fructe și legume – 14,6%; ceriale și semințe – 11%; produse alimentare diverse – 8,6%; lactate, ouă, miere – 8,5%; băuturi alcoolice – 7,1%.

Despe topul celor 20 de țări unde Republica Moldova exportă produse agricole și alimentare, a declarat că: România deține o cotă de 18,5%; Federația Rusă – 12,1%; Turcia – 11.4%; Italia – 6,8%; Elveția – 5,6%; Belarus – 5,4%. Â

„După semnarea Acordului de liber schimb cu UE, Federația Rusă a impus Republicii Moldova embargou ascuns. Atunci am pierdut cea mai mare piață de export pe care o aveam, iar țara care a preluat șocul crizei de atunci a fost România. În prezent, Rusia înregistrează o tendință clară de descreștere. Cinci țări în proporție de 55% primesc produsele noastre pe piața lor”, a conchis economistul.

------------------------------

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe Facebook - https://www.facebook.com/IDISViitorul ;
Abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube - https://www.youtube.com/@idisviitorul8539 .

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us