Noutăţi

Zece lucruri care au marcat Republica Moldova în cei 30 de ani de independență, opinie

2021.08.27 Social Maria Procopciuc Imprimă

 

Scăderea dramatică a populației, salariilor și pensiilor, creșterea, pe de altă parte a veniturilor și averii moldovenilor, a volumului producției industriale și agricole, sporirea duratei de viață și apariția de noi ramuri în economie, sunt câteva lucruri care au marcat și schimbat Republica Moldova în cei 30 de ani de independență. Despre aceasta vorbește Veaceslav Ioniță, expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, în cadrul ediției speciale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, de vineri, 27 august.

Populația. Expertul afirmă că în 1991 eram 4 milioane 335 de mii de cetățeni. În prezent, suntem 2 milioane 900 de mii, inclusiv 300 de mii pe malul stâng al Nistrului. Între timp, 1,4 milioane de oameni au plecat din țară și acesta este răspunsul la întrebarea: Cum s-a guvernat această țară în această perioadă? Din acești 2 milioane 900 de mii, spune expertul, circa 300 de mii pleacă temporar din țară. Astfel, circa 1 milion 700 de mii de oameni care nu sunt în Republica Moldova.

Salariații. Deoarece lipsesc datele statistice oficiale din 1991 până în 1996, Veaceslav Ioniță estimează că în 1991 erau circa 1,5 milioane de salariați, dintre care 360 de mii erau așa numiții „colhoznici”. Astăzi, în Republica Moldova sunt circa 605 de mii de angajați. În 2001, la zece ani de la independență, din 1,5 milioane de muncitori au rămas doar 690 de mii. Ulterior, timp de 20 de ani practic nu s-a schimbat numărul lucrătorilor. Toată drama s-a petrecut în primii zece ani și de aici răspunsul: de ce a avut loc toată migrația?

Veaceslav Ioniță mai afirmă că la acei 360 de mii de „colhoznici” pot fi adăugați alții circa 350 de mii de la sate și care munceau în agricultură și cât era URRS aveau ocupație, însă când a venit independența s-a demonstrat că acești oameni din sate nu au de lucru. „Marea migrațiune a început de la sate, deoarece aproape 800 de mii de oameni s-au trezit că nu au de lucru. Din 1 milion și aproape 600 de mii de oameni, un milion de oameni au fost scoși din câmpul muncii. Acum, pe aceștia îi găsim absolut pe toți peste hotare. Economia noastră nu avea capacitatea și nu știa ce să facă cu ei”, a spus Veaceslav Ioniță.

Salariile și pensiile. Economistul susține că în 1991 salariul mediu în Republica Moldova era 434 ruble lunar, echivalentul la 1900 de lei de lei astăzi. Ulterior, veniturile lor reale timp de zece ani, până în 2001, au rămas neschimbate. Și acesta este un răspuns la întrebarea: Din ce cauză au plecat oamenii? Republica Moldova avea un sistem economic ruinat, prăbușit și nu avea nici o șansă să fie revigorat. Totodată, am moștenit o agricultură care nu puteai face nimic cu ea și o industrie care nu era industrie. „Acei zece ani de sărăcie totală i-a determinat pe oameni să plece. Au simțit că nu există nici o speranță. Zece ani au supraviețuit cu echivalentul la ziua de azi de 2 mii de lei pe lună”, a spus economistul.

Pensionarii, afirmă analistul economic, în 1991 aveau o pensie care echivala cu 1050 de lei pe luna, la valoarea leului de astăzi. Pensia lor era 62% din salariu. După aceasta, dacă salariații au rămas la salariile pe care le aveau, situația pensionarilor s-a înrăutățit dramatic. În 2001, la zece ani de independență, pensia lor a scăzut de două ori și echivala cu circa 570 de lei. „Pentru bătrâni toată independența se asociază cu înrăutățirea continuă a vieții lor. În prezent pensionarii o duc foarte rău, au o pensie de circa 2 mii de lei. Asta a însemnat plecarea oamenilor pentru a-și rezolva problemele”, a afirmat analistul.

Veniturile populației. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, în prezent, cetățenii Republicii Moldova câștigă timp de un an 155 de miliarde de lei, fără veniturile din darea în chirie, arendă a apartamentelor, spațiilor, care aduc anual cel puțin 10 miliarde de lei. În prezent, veniturile moldovenilor sunt formate din salarii, pensii, remitențe, banii din economia neformală. În 1991 veniturile erau de circa 4 miliarde de lei. Oamenii aveau doar pensii și salarii de mici, fără alte surse de venit. Însă, în prezent, veniturile oamenilor sunt incomparabile chiar cu cele de acum chiar cinci ani, când veniturile erau de circa 95 de miliarde de lei anual.

Averea moldovenilor. În prezent, menționează expertul, toată averea moldovenilor este estimată la 41 de miliarde de dolari, dintre care aproape 30 de miliarde este valoarea locuințelor și spațiilor comerciale. 41 de miliarde de dolari împărțiți la numărul populației, iese că averea pe cap de locuitor este de circa 12 mii de dolari, fiind vorba de locuințe, banii în bancă și terenurile agricole. În 1991 toată averea era de circa 1,4 miliarde de dolari: terenurile nu erau proprietatea oamenilor, clădiri oamenii nu aveau, în sate casele erau private, iar în Chișinău circa 40% dintre locuințe erau private, restul erau proprietatea statului. Procesul de privatizare a urmat ulterior și între 1994-2001 a crescut brusc averea moldovenilor, dar din contul privatizărilor.

Producția industrială. În 1991, a estimat analistul, producția industrială era de 65 de miliarde de lei echivalentul la ziua de azi, iar în 1996 a scăzut la 45,6 de miliarde de lei, fapt care a determinat plecarea oamenilor. După aceasta, a avut loc o recuperare, care s-a stabilizat până în 2011, când s-a ajuns la 54,2 miliarde de lei, iar în acest an estimam o producție industrial de circa 70 de miliarde de lei. Lucrul acesta, spune analistul, se datorează în special investițiilor străine care au venit în Republica Moldova. În zece ani, din 2011 și până în prezent, practic s-a recuperat căderea din primii zece ani de independență.

Producția agricolă. Economistul declară că în 1985 volumul producției agricole globale a fost 55 de miliarde de lei la valoarea leului de astăzi. După aceasta, a urmat o prăbușire până în 2000 de până la 25,7 miliarde de lei. Din 2000 și până în 2020 a fost stabilitate. Volumul producției agricole menținându-se la circa 30 de miliarde de dolari. Anul acesta, estimează Veaceslav Ioniță, ar urma să fie de 35 de miliarde de lei. Potrivit economistului, în perioada sovietică 95% din toată producția agricolă era a gospodăriilor. După destrămarea URSS producția agricolă s-a prăbușit. Dacă în timpul URSS producția agricolă era de 45 de miliarde de lei, la obținerea independenței s-a prăbușit până la 15 miliarde de lei. „Tot ce a permis să se compenseze parțial ruinarea gospodăriilor agricole au fost gospodăriile individuale. În ultimii zece ani, inclusiv datorită investițiilor statului, subvențiilor, a unor politici corecte, suportul partenerilor externi, la noi a început să se dezvolte gospodăriile agricole care încep să-și reia rolul pe care l-au avut cândva”, a menționat economistul.

Durata de viață. Durata medie de viață a fost redusă în primii zece ani de independență, afirmă expertul. Însă, în prezent, datorită îmbunătățirii medicinii, a calității vieții, moldovenii trăiesc cu cinci ani mai mult decât la momentul declarării independenței.

Autoturismele. În 1991 în Moldova era circa 165 de mii de autoturisme, de model sovietic. Între timp acestea au dispărut. Astăzi, sunt 695 de mii de autoturisme. Dacă în 1991, la o mie de locuitori erau 45 de autoturisme, acum la o mie de locuitori sunt 270 de autoturisme. Însă, problema la noi este alta, numărul de autoturisme crește, iar numărul de străzi nu. Numărul drumurilor timp de 30 de ani a rămas aproape intact.

Cinci ramuri noi ale economiei care au apărut în Republica Moldova în acești 30 de ani. Veaceslav Ioniță remarcă faptul că acestea asigură 50% din exporturile moldovenești. Prima este industria automotive, care a apărut zece ani în urmă. Astăzi această ramură asigură locuri de muncă, investiții, creșterea producției industriale și exporturi de circa 600 de milioane de dolari. Cerealele și oleaginoasele – asigură exporturi de circa 500 de milioane de dolari. Transportul internațional de pasageri și mărfuri, care anul trecut și anul curent trece printr-o situație dramatică, dar în realitate această ramură exportă mărfuri și servicii de 450 de milioane de dolari. Serviciile IT – au un volum de export de circa 300 de milioane de dolari și această ramură tinde să devină cea mai importantă. În concluzie, a spus expertul, în ultimii ani în Republica Moldova se dezvoltă exportul de servicii educaționale și medicale, Republica Moldova este deja o platformă unde străinii vin și învață și statul poate să dezvolte acest sector.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us