Color: 
E54624

Noutăţi

Funcționalitățile instrumentului digital pentru analiza datelor privind achizițiile publice din sistemul MTender, explicate echipei proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”

 

Autoritățile contractante pot acum identifica mai ușor operatorii economici care dețin capacități și experiență corespunzătoare obiectului achiziției, iar informațiile privind procedurile de achiziții publice desfășurate de către toate instituțiile din subordinea unei autorități contractante au devenit și mai accesibile. Aceste funcționalități, dar și utilizarea datelor deschise de pe portalul digital de analiză Business Intelligence (BI) au fost prezentate de către Viktor Nestulia, Senior Manager Eastern Europe & Central Asia, Open Contracting Partnership (OCP), în cadrul ședinței săptămânale a echipei proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice” din 30 iunie curent.

Potrivit lui Viktor Nestulia, sistemul electronic MTender oferă o mulțime de oportunități de utilizare a datelor deschise: „Sperăm că odată cu lansarea acestui modul electronic, acest potențial va fi utilizat de toți participanții în domeniul achizițiilor. Aceste date trebuie să servească drept suport în procesul de reformare a sistemului achizițiilor publice în Republica Moldova”.

Așadar, modulul analitic a fost îmbunătățit cu noi funcționalități în baza datelor disponibile în sistemul electronic de achiziții publice MTender. Prima funcționalitate face referință la compartimentul operatorilor economici și autorităților contractante, care a fost completat cu informații privind adresele de e-mail. Astfel, în scopul sporirii gradului de concurență și eficiență în achiziții, autoritățile contractante pot analiza mai eficient datele privind operatorii economici.

Cea de-a doua funcționalitate este ierarhia autorităților contractante, mulțumită căreia este facilitat accesul la informațiile privind procedurile de achiziții publice desfășurate de către toate instituțiile din subordine. În acest sens, a fost elaborată o instrucțiune care descrie detaliat modalitatea de creare a ierarhiei, cât și modalitatea de lucru cu aceasta. Prima autoritate publică a cărei ierarhii a fost realizată este Primăria municipiului Chișinău.În prezent, această funcționalitate este disponibilă doar în municipiul Chișinău, deoarece autoritățile municipale au dat dovadă de deschidere față de acest subiect și au solicitat o astfel de funcționalitate. Sperăm că în curând vom putea colecta ierarhii similare din toate orașele, ministerele și alte autorități contractante. Contăm în acest sens, pe ajutorul cetățenilor și autorităților responsabile”, a spus senior managerul de la OCP.

În plus, au fost adăugate caracteristici suplimentare ale autorităților contractante, și anume domeniul lor de activitate și forma juridică. Potrivit lui Viktor Nestulia, dacă doriți să găsiți toate achizițiile efectuate de autoritățile din sănătate, puteți face acest lucru printr-un singur click utilizând filtrele din modulul de analiză. În același mod pot fi găsite, de exemplu, achizițiile tuturor întreprinderilor municipale.

 „Lucrăm permanent pentru ca modulul de analiză MTender să devină mai informativ și mai ușor de utilizat. Aceste funcționalități noi sunt mici, dar foarte importante pentru actorii din sistemul achizițiilor publice din Moldova”, a mai adăugat Viktor Nestulia.

„Sunt niște funcționalități foarte utile pentru autoritățile locale, în mod special pentru acelea care intenționează să gestioneze mai eficient  achizițiile realizate de către toate instituțiile subordonate. La fel de utile sunt si pentru societatea civilă care acum are acces la date dezagregate privind achizițiile din municipiul Chișinău,  a spus Diana Enachi, economistă, specializată în achiziții publice, IDIS „Viitorul".

La rândul lor, experții din cadrul Fondului de Parteneriat pentru Dezvoltare (PTF) au fost curioși să afle câți vizitatori unici accesează instrumentul digital Business Intelligence, cum este posibil de monitorizat separat unele achiziții publice și ce îmbunătățiri are nevoie sistemul mTender. „Acest instrument este minunat pentru vizualizarea sistemului de achiziții publice ca un întreg. Iar unul dintre cele mai importante lucruri este analiza tendințelor, modul în care achizițiile competitive cresc, scad, etc. și identificarea acelor autorități contractante care ar putea avea mai multe probleme decât altele”, este de părere Daniel Ritchie, membru al comitetului de conducere PTF.

Funcționalitățile prezentate sunt disponibile pentru utilizatori începând cu 25 iunie curent. Ghidul-video privind modul de utilizare al instrumentului BI poate fi accesat la următorul link.

Instrumentul digital de analiză Business Intelligence (BI), bazat pe datele deschise disponibile în sistemul electronic de achiziții publice MTender a fost dezvoltat de către Open Contracting Partnership, Ministerul Finanțelor al Republici Moldova și A.O. Inițiativa Pozitivă.

……………..

Proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice” este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA). Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin împuternicirea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Fondul de Parteneriat pentru Transparenţă (PTF) are sediul în Washington DC și are misiunea este de a promova abordări inovatoare conduse de societatea civilă pentru îmbunătățirea guvernanței, creșterea transparenței, promovarea statului de drept și reducerea corupției în țările în curs de dezvoltare și în curs de dezvoltare. Din 2000, PTF a susținut peste 250 de proiecte care vizează promovarea implicării ONG-urilor în decizii, procese și legi care impun transparența și responsabilitatea în achizițiile publice.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactați responsabilul pe presă, Ana-Maria Veverița la următoarea adresă: veverita.maria@gmail.com.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

IDIS „Viitorul” prezintă prima ediția a buletinului informativ „Achizițiile publice în vizor”

 

În Republica Moldova, achizițiile publice rămân a fi un domeniul vulnerabil la nereguli, fraude și corupție. Volumul mare de bani care circulă în sistemul de achiziții publice și interacțiunile frecvente dintre sectorul public și cel privat fac ca achizițiile publice să fie extrem de vulnerabile și un domeniu prioritar de îngrijorare pentru integritatea administrației publice. Aceste fapte justifică rolul societății civile în supravegherea transparenței, cum sunt cheltuiți banii publici și a modului în care se desfășoară achizițiile publice. Monitorizarea eficientă a achizițiilor publice necesită, o bună cunoaștere de către societate civilă a mecanismului de funcționare a sistemului de achiziții publice, a cadrului legal și instituțional și a întregului proces de achiziție. Este de părere Carolina Ungureanu, managerul proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice” din cadrul IDIS „Viitorul".

Aflați din prima ediția a Buletinului informativ „Achizițiile publice în vizor” de ce este esențială implicarea societății civile în monitorizarea achizițiilor publice, cum funcționează sitemul Business Intelligence pentru Republica Moldova, cât de diferite sunt prețurile la aceleași medicamente achiziționate împotriva COVID-19 și de ce Ministerul Educației a plătit 3,15 milioane de lei unei firme pentru lucrări de reconstrucție care nu au fost executate.
 

Tot în acest număr veți descoperi următoarele subiecte:

NOUTĂȚI: Mai multe instituții au desfășurat achiziții publice cu încălcări ale legislației (raport)
NOUTĂȚI: A fost lansat un nou instrument digital pentru analiza datelor deschise din sistemul MTender
LEGISLAȚIE: IDIS „Viitorul” și AGER: Propuneri pentru Regulamentul privind certificarea în domeniul achizițiilor publice 
OPINIE: Lars Jeurling: „O societate civilă activă este cheia unui viitor mai luminos în Moldova” 
ANALIZĂ: Raport CNA: Riscurile de fraudă și corupție, mai mari la achizițiile publice cu o valoare mai mare
RAPORT: Variații mari ale prețului de achiziție la medicamente și echipamente de protecție pentru combaterea COVID-19
INVESTIGAȚII: Ministerul Educației a plătit 3,15 milioane de lei unei firme pentru lucrări care, în realitate, nu au fost efectuate – constatare a Curții de Conturi despre reparația unei instituții din Bălți

Mai multe informații găsiți în varianta integrală a Buletinului Informativ

Buletinul Informativ apare în cadrul proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparenţă (SUA).

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

UE// IDIS Viitorul a informat un grup de cetățeni din raionul Călărași cum să monitorizeze achizițiile publice

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” a discutat, online, cu un grup de cetățeni din raionul Călărași despre monitorizarea transparenței și eficienței procedurii de achiziție: lucrări de reparație a acoperișului la Centrul medicilor de familie din orașul Călărași, desfășurată în 2019-2020 de către Consiliul raional Călărași. Scopul activității, care are loc în cadrul proiectului „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”, a fost de a-i abilitata pe cetățeni să monitorizeze achizițiile publice și modul în care autoritățile locale din Călărași cheltuie resursele din bugetul raional și cele locale.

Marți, 18 mai, expertul în achiziții publice al IDIS „Viitorul”, Diana Enachi, a demonstrat participanților cum ea a monitorizat transparența și conformitatea achiziției privind lucrările de reparație a acoperișului Centrului, de la planificare, până la monitorizarea executării contractului de achiziții publice. De asemenea, cum a analizat pagina web a Consiliului, prin prisma asigurării accesului la informația despre achizițiile și contractele de achiziției. Astfel, s-a constatat că, CR Călărași depune eforturi în asigurarea transparenței achizițiilor publice, în special la etapa de tender, dar mai puțin la etapa de executare a contractelor de achiziții. Totodată, au fost constatate deficiențe la etapa de planificare, or procedura de achiziție monitorizată nu a fost inclusă în Planul anual de achiziții pentru anul 2019 care este disponibil pe pagina web a autorității raionale.

De asemenea, le-a vorbit despre analiza datelor din sistemul electronic de achiziții publice „MTender” și al platformelor de achiziții, parte ale sistemului; despre analiza datelor privind contractele atribuite și amendamentele la acestea pe pagina web a Agenției Achiziții Publice; despre analiza datelor privind existența contestațiilor pe pagina web a ANSC; despre analiza datelor disponibile pe portalul OpenMoney și despre vizita la obiectul achiziției pentru verificarea lucrărilor realizate.

Potrivit lui Victor Ambroci, reprezentant al Incubatorului de Afaceri din Călărași, Centrul medicilor de familie are cinci etaje, iar cetățenii nu pot ajunge pe acoperiș să vadă calitatea lucrărilor. Însă, își exprimă speranța că acestea au fost executate calitativ, deoarece medicii nu mai spun că în cadrul instituției plouă. La fel, a spus că ar trebui, constatările raportului, expediate consiliului raional pentru o îmbunătăți pagina web, pentru că este foarte greu să găsești unele informații. În altă ordine de idei, a opinat că este vorba despre taxele și impozitele cetățenilor, iar dacă se va reveni la această problemă, reparația acoperișului Centrului peste doi-trei ani, va fi dureros pentru cetățenii.

Nicolae Lupu, fost director al Centrului medicilor de familie din orașul Călărași, a declarat că ascultând raportul de monitorizare a observat neajunsurile care au fost în procesul de contractare a lucrărilor de achiziție. Medicul și-a exprimat speranța că vor fi acestea vor fi înlăturate și nu vor mai fi înregistrate la viitoarele achiziții publice. „Nu înțeleg de ce nu s-a calculat corect costul acestor lucrări, de ce au ieșit așa de mici ofertele. Nu știu dacă au fost valorificați toți banii, unde s-au dus eventual cei care au rămas”, s-a întrebat Nicolae Lupu.

Carolina Ungureanu, managerul proiectului, a spus că toate observațiile de la ședință vor fi înserate într-un raport, care va fi remis autorității contractante pentru a vedea constatările și recomandările făcute. „Noi ca reprezentanți ai societății civile avem obiectivul nu de a critica, dar de a veni cu recomandări constructive pentru a îmbunătăți sistemul și a ajuta autoritățile contractante, începând de la acea pagină web, să publice planurile de achiziții, rapoartele de monitorizare, pentru ca să avem posibilitate să monitorizăm mai ușor cum sunt cheltuiți banii publici din impozitele și taxele pe care le achită fiecare dintre noi”, a spus Carolina Ungureanu.

Diana Enachi a concluzionat prin a spune că se recomandă CR Călărași, cu referire la pagina web, să revadă compartimentul „achiziții publice” și să îmbunătățească accesibilitatea informației privind achizițiile publice. De asemenea, să asigure transparența la etapa de executare a contractelor de achiziții, care este foarte limitată, prin elaborarea și publicarea rapoartelor de monitorizare a executării contractelor de achiziții publice. O altă recomandare, este de a depune eforturi în sensul identificării organizațiilor și asociațiilor locale, cetățenilor activi care ar fi interesați să participe în grupul de lucru pentru achiziții din cadrul autorității raionale pentru diferite proceduri de achiziții. Aceasta ar permite, pe de o parte, autorității să-și îmbunătățească transparența achizițiilor publice și, pe de altă parte, societății civile să se implice mai activ în procesul de monitorizare a achiziții publice.

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) “Viitorul” este beneficiarul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR "Habitat".

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

Propuneri la proiectul de Ordin cu privire la aprobarea Regulamentului privind certificarea în domeniul achizițiilor publice

 

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” și Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), a elaborat o NOTĂ CU PROPUNERI la proiectul de Ordin cu privire la aprobarea Regulamentului privind certificarea în domeniul achizițiilor publice.

Documentul a fost consultat cu mai multe  organizații  ale  societății  civile. semnatare  ale  Apelului  public  privind condamnarea aprobării Regulamentului  privind  certificarea  în  domeniul  achizițiilor  publice  (Ordinul  nr.  46  din  31  decembrie 2020), fără consultări publice.

În NOTA CU PROPUNERI se spune că este apreciat pozitiv faptul că Agenția Achiziții Publice a reacționat la Apelul mai multor organizații ale societății civile și a publicat pentru consultări publice Proiectul de Ordin cu privire la aprobarea Regulamentului privind certificarea în domeniul achizițiilor publice. În al doilea rând, se menționează că se cunoaște faptul că, Agenția Achiziții Publice are, conform legii achizițiilor publice nr 131/2015 (art. 10, lit. e)),  atribuția de  a elabora, dezvolta și pune în aplicare mecanisme de certificare a persoanelor din cadrul autorităților contractante și furnizorilor de servicii de achiziții, responsabile  de organizarea, desfășurarea procedurilor de achiziție publică şi atribuirea contractelor   de achiziții publice. Așadar, elaborarea proiectului Regulamentului privind certificarea în domeniul achizițiilor publice este binevenită, însă mecanismul prevăzut de acesta are unele deficiențe și neclarități care necesită a fi discutate de către  autorități în comun cu societatea civilă. 

Documentul cu NOTA CU PROPUNERI poate fi descărcat aici.http://viitorul.org/files/Propuneri_Regulamentul%20privind%20certificarea%20%C3%AEn%20domeniul%20achizi%C8%9Biilor%20publice.pdf

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Note și poziții

APEL PUBLIC privind condamnarea încălcării de către Agenția Achiziții Publice a normelor privind transparența decizională în procesul de aprobare a Regulamentului privind certificarea în domeniul achizițiilor publice

29 ianuarie 2020

În ultima zi a anului 2020, prin Ordinul directorului Agenției Achiziții Publice nr. 46 a fost aprobat Regulamentul privind certificarea în domeniul achizițiilor publice cu încălcarea tuturor normelor legale privind transparența decizională. În speță, constatăm că pe pagina web a Agenției nu a fost publicat nici un anunț în acest sens, nu a fost publicat niciun proiect al Regulamentului pentru consultări publice. Or, Legea privind transparența în procesul decizional (nr. 239/2008) stipulează că autorităţile publice vor consulta cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea, alte părţi interesate în privinţa proiectelor de acte normative, administrative care pot avea impact social, economic, de mediu.

Agenția Achiziții Publice are, într-adevăr, conform legii achizițiilor publice nr 131/2015, atribuția de a elabora, dezvolta și a pune în aplicare mecanismele de certificare a persoanelor din cadrul autorităţilor contractante și furnizorilor de servicii de achiziţie, responsabile de organizarea, desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică şi atribuirea contractelor de achiziţii publice. Însă, aceasta nicidecum nu denotă că așa un regulament important din domeniul achizițiilor poate fi aprobat într-o manieră absolut netransparentă și în lipsa consultărilor publice.

În ultimii ani, subiectul certificării în domeniul achizițiilor publice a fost frecvent discutat în spațiul public, fiind vizat în diverse rapoarte ale societății civile. Or, introducerea sistemului de certificare a fost prevăzută încă în anul 2018, în Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziții publice pentru anii 2016 – 2020.

Așadar, un astfel de Regulament important ce vizează sistemul de certificare în achiziții necesită a fi elaborat și adoptat printr-un proces transparent, însoțit de consultări și discuții, atât cu alte autorități publice cu atribuții în domeniul achizițiilor sau domenii conexe, cât și larg cu societatea civilă. Principalele subiecte ce necesită discuții publice sunt, dar nu se limitează la:

  • Cerințele obligatorii pe care trebuie să le întrunească candidații pentru a se înscrie la cursurile de instruire necesare pentru certificare;
  • Procesul de selectare a formatorilor specializați;
  • Nivelele de certificare stabilite și organizarea procesului de instruire.

Drept urmare a celor constatate, venim cu următoarele solicitări către Agenția Achiziții Publice:

  • Abrogarea Ordinului nr. 46 privind aprobarea Regulamentului cu privire la certificarea în domeniul achizițiilor publice;
  • Reluarea procesului de elaborare și consultare a proiectului prin: stabilirea unei ședințe pentru discuții cu participarea autorităților din sector și reprezentanți ai societății civile;
  • Publicarea proiectului de regulament pentru consultări publice pe larg, cu respectarea cerințelor legale privind transparența în procesul decizional;
  • Respectarea normelor legale privind transparența în procesul decizional pentru toate  actele normative ce urmează a fi elaborate și aprobate de către Agenția Achiziții Publice.

Semnatari:

IDIS „Viitorul”

Asociația pentru o Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)

AO Inițiativa Pozitivă

Parteneriatul Necomercial Programe Medico-Sociale

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC)

Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT

Лига Людей Живущих с ВИЧ

Asociația Presei Independente (API)

Asociația Lex XXI

ADR Habitat

Fundația Est - Europeană

Institutul pentru Politici Publice (IPP)

Transparency – International Moldova

Serghei Merjan – consultant achiziții publice

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)

Promo – LEX

Expert – Grup

A.O. Centrul de informații “GENDERDOC-M”

А.О. "PULS COMUNITAR"

Apelul poate fi descărcat aici.

https://bit.ly/3abS4Wt

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

Angajamentele internaționale, cadrul legal primar și normativ-secundar, cu referire la achiziții, a fost analizat prin prisma conceptului de durabilitate

 

Angajamentele internaționale, dar și cadrul legal primar, dar și cel normativ-secundar, în materie de achiziții publice a fost analizat, în cadrul a trei studii, prin prisma conceptului de durabilitate. Documentele au fost prezentate publicului, joi, 17 decembrie, în cadrul unei conferințe, la care au participat reprezentanți ai mediului academic, autorități de reglementare, autorități publice, cercetători, experți, dar și organizații ale societății civile.

Analiza prevederilor cadrului legal și angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul acordurilor internaționale a fost prima etapă a proiectului „Consolidarea Achizițiilor Publice Durabile în Republica Moldova” și a fost realizată de către experții IDIS „Viitorul, Carolina Ungureanu, Viorel Pîrvan, Vadim Țurcan și Diana Enachi. Proiectul finanțat din bugetul de stat în cadrul Programului de Stat (2020-2023) Nr. 81-PS din 03.01.2020, implementat de către Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”.

Carolina Ungureanu, vicedirector IDIS „Viitorul”, cercetător științific al proiectului, a spus că studiul Cartografierea angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul acordurilor internaționale cu referire la achizițiile publice durabile „își propune promovarea achizițiilor publice durabile, care au o durată de viață mai lungă și care nu au un impact negativ asupra mediului ambiant, asupra oamenilor și comunităților”. Potrivit cercetătorului, conceptul achizițiilor publice durabile este unul mai nou și mai puțin utilizat în Republica Moldova, de aceea scopul principal este cel de a promova aceste achiziții publice durabile.

Potrivit lui Vadim Țurcan, la fel cercetător științific al proiectului, cadrul normativ în vigoare conține o serie de prevederi cu privire la achiziții publice, însă suntem la un nivel incipient în utilizarea achizițiilor publice durabile. „Ar trebui să lucrăm mai mult pe partea de implementare. Pentru că dacă ne uităm la cadrul normativ asumat și la angajamentele asumate, din acest punct de vedere totul este perfect, legea ne permite să utilizăm aceste criterii, ne explică cum să le utilizăm și ne recomandă să le utilizăm, însă la capitolul de implementare, nu că avem o oarecare deficiență, dar suntem la un nivel începător”, a menționat Vadim Țurcan.

Diana Enachi, cercetător științific al proiectului, economist IDIS „Viitorul”, unul dintre autorii studiului Conceptul de durabilitate în legea achizițiilor publice: reglementare versus aplicare, a spus că Republica Moldova a implementat în perioada 2018 – 2020 un Program de promovare al economiei verzi, care, printre altele avut ca obiectiv ca până în 2020 cel puțin 15% din toate achizițiile publice să corespundă criterii de achiziții publice durabile. „Ca urmare a analizei cadurlui legal primar, constatăm că Legea 131/2015 permite autorităților să includă aspecte de durabilitate în documentația de atribuire, precum și să aplice criterii care au la bază considerente de rentabilitate și factori precum calcularea costurilor pe întreg ciclul de viață. Cu toate acestea, în practică, orientarea spre achizițiile publice durabilă este extrem de redusă, iar autoritățile contractante nu dau importanță acestor aspecte”a spus Diana Enachi.

La rândul său, Viorel Pîrvan, și el cercetător științific al proiectului, unul dintre autorii studiului Durabilitatea și protecția mediului. Componente ale cadrului normativ secundar în achiziții publice a afirmat că practic în cadrul normativ secundar mai mult se utilizează protecția mediului, mai rar sau deloc durabilitatea. Nu sunt astfel de prevederi de durabilitate într-un șir de regulamente importante. Într-un șir de acte normative secundare sunt anumite reglementări sumare privind durabilitatea. Norme puțin mai detaliate în ceea ce privește aceste componente de durabilitate au putut fi găsite în Regulamentul privind achizițiile publice pe lucruri, aprobat în 2016 și în Regulamentul privind achiziționarea în cadrul întreprinderilor de stat.

Maria Cojocaru, doctor conferențiar la USM, cercetător științific în cadrul proiectului, a menționat că citind aceste studii a ajuns la concluzia că schimbarea trebuie să înceapă de la fiecare dintre noi. Potrivit cercetătorului, ar trebui cu toții să purcedem la promovarea acestor practici, să le trăim. „Ne gândim chiar la noi la universitate, care un consumator de bunuri și servicii, să discutăm cu secția achiziții publice, ca la unele poziții să implementăm anumite criterii de durabilitate”, a spus Maria Cojocaru.

Cu referire la constatarea că „legislația permite, recomandă”, Natalia Postolache, de la Agenția Achiziții Publice, a spus, din experiența sa în sectorul public deja de mulți ani, că „odată ce nu este impus ceva, dar doar se permite, acest lucru nu o să fie executat”. „Și noi putem să includem foarte multe prevederi în legislație, dar dacă noi nu vom impune o cotă parte a achizițiilor durabile, obligator, ele nu o să meargă”, a spus Natalia Postolache.

Olga Pisarenco, șef de secție achiziții la Banca Națională, a menționat că de când activează la BNM tot stă cu gândul la achizițiile verzi, care pot fi realizate inclusiv la cel mai mic preț și acolo unde este posibil BNM solicită certificate ecolabel. „Foarte mult contează ceea ce avem pe piață. Trebuie să avem operatori economici care să ne asigure concurență inclusiv pe partea ce ține de ecologie. Nu poate statul să impună ca cerință obligatorie achizițiile verzi, atît timp cât pe piață noi nu avem operatori economici”, a spus Olga Pisarenco.

Proiectul „Сonsolidarea achizițiilor publice durabile în Republica Moldova” urmărește să consolideze componenta de sustenabilitate a achizițiilor publice în Republica Moldova prin cercetare teoretico-metodologică și aplicativă, dar și prin analiza bunelor practici europene în materie de achiziții publice durabile. La fel, prin transfer de cunoștințe și sporire a gradului de conștientizare al societății asupra rolului achizițiilor publice durabile, prin organizarea de reuniuni, ateliere de lucru, cluburi de discuții, simpozioane științifico-practice etc.  Proiectul va fi implementat în patru etape și vor participa profesori de la Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova și experți de la IDIS „Viitorul”.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

Integritatea achizițiilor publice din Moldova va fi consolidată prin colaborarea cu societatea civilă

 

Reprezentanții societății civile și jurnaliști din Republica Moldova vor monitoriza procesul de achiziții din țara noastră și vor oferi recomandări pentru îmbunătățirea comunicării cu autoritățile și consolidarea integrității achizițiilor publice. Acest lucru va deveni posibil datorită unui nou proiect implementat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul",  în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență  (PTF) din SUA.

Proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice” va fi implementat până în februarie 2023 și are scopul de a susține reformele în domeniul achizițiilor publice. Acest lucru va fi realizat printr-un program complex de instruire a organizațiilor societății civile și a jurnaliștilor privind monitorizarea achizițiilor publice. De asemenea, organizațiile și jurnaliștii selectați vor primi suport și expertiză în procesul de monitorizare a achizițiilor, atât la nivel național, cât și la nivel local. Pentru monitorizarea achizițiilor, participanții vor primi sub-granturi din partea IDIS „Viitorul". Astfel, cel puțin 15 organizații din Moldova (ONG-uri și jurnaliști), vor fi instruite pentru a identifica și documenta abuzurile și neregulile în procedurile de achiziții desfășurate de autoritățile contractante din sectoarele-cheie, dar și a le raporta către instituțiile de control și cele de drept.

Totodată, recomandările formulate de reprezentanții societății civile după procesul de monitorizare a achizițiilor for fi transmise spre entitățile responsabile și factorii de decizie pentru a fi examinate și întreprinse acțiuni de îmbunătățire a situației, responsabilizând astfel autoritățile implicate. Rezultatul ar fi o utilizare mai eficientă a banilor publici și o mai bună oferire a bunurilor, lucrărilor și serviciilor către cetățenii Republicii Moldova.

De mai mulți ani, sistemul național de achiziții publice este în proces de reformare și transformare, atât la nivel de legislație, cât și la nivel de proces. Cu toate acestea, achizițiile publice sunt încă un domeniu vulnerabil la riscuri de fraudă și corupție, fapt relevant atât în rapoartele societății civile, în presa de investigație, dar și rapoartele autorităților. Prin urmare, rolul de watchdog al societății civile devine tot mai actual prin contribuția acesteia la sporirea transparenței, consolidarea integrității și raportarea abuzurilor și ilegalităților. Așadar, este esențială dezvoltarea capacității organizațiilor societății civile, oferindu-le cunoștințe și abilități pentru a monitoriza profesional și responsabil achizițiile publice la toate etapele.

……………..

Proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice” este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență  (PTF) din SUA. Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin împuternicirea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante.

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizeaz ăcercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Fondul de Parteneriat pentru Transparenţă (PTF) are sediul în Washington DC și are misiunea este de a promova abordări inovatoare conduse de societatea civilă pentru îmbunătățirea guvernanței, creșterea transparenței, promovarea statului de drept și reducerea corupției în țările în curs de dezvoltare și în curs de dezvoltare. Din 2000, PTF a susținut peste 250 de proiecte care vizează promovarea implicării ONG-urilor în decizii, procese și legi care impun transparența și responsabilitatea în achizițiile publice.

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

IDIS Viitorul a participat la conferința internațională ”Dialogue for the Future 2020”

 

În perioada 27-30 septembrie 2020, reprezentanții societății civile din Franța, Germania, Polonia și din țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina dar și Rusia au participat la o conferință internațională ”Dialogue for the Future 2020”. Scopul conferinței a fost de a crea o platforma online de dialog, schimb de experiență, cooperare transfrontalieră și proiecte comune între actorii societății civile și experți în domeniul durabilității și digitalizării.

În cadrul conferinței au fost puse în discuție unele dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă stabilite să fie realizate, până în 2030, la nivel mondial, de către Organizația Națiunilor Unite. Au fost abordate obiectivele care vizează dialogul cu societatea civilă pe teme precum educația non-formală, dezvoltarea economică durabilă, mobilitatea, activismul climatic și rezistența comunității.

Carolina Ungureanu, vice-director, expert la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” a reprezentant Republica Moldova. În ultima zi a conferinței, la 30 septembrie 2020, Carolina Ungureanu a susținut un discurs în cadrul panelului dedicat economiei durabile și rolului societății civile.

Carolina Ungureanu a relatat despre experiența Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” în implementarea proiectelor cu tangențe pe economia durabilă, cum ar fi spre exemplu: consolidarea achizițiilor publice durabile în Republica Moldova, energia și biomasa în Republica Moldova, proiecte privind creșterea și promovarea eficienței energetice, proiecte focusate pe apă, canalizare și schimbări climatice.

În cadrul panelului de asemenea au fost abordate subiecte ce țin de economie, consum și producție și, prin urmare, ce modele și stiluri de viață trebuie practicate pentru a asigura calitatea vieții și prosperitate. De asemenea s-a pus în dezbatere de ce avem nevoie pentru a rupe dependențele și a iniția schimbări de comportament? Care poate fi rolul organizațiilor societății civile?

Expertul a menționat ca “dezvoltarea durabilă trebuie să se bazeze pe trei piloni, în care fiecare pilon reprezintă unul dintre elementele de bază: vitalitatea economică, integritatea ecologică și echitate socială care să fie pentru oameni, planetă și prosperitate. În acest context organizațiile societății civile pot veni cu recomandări de politici, campanii de advocacy, precum și pot face evaluare și monitorizare. De asemenea OSC pot contribui la formarea, conștientizarea și influențarea opiniei publice; pot ajuta la exprimarea intereselor civile, care sunt adesea subreprezentate în procesul de elaborare a politicilor și pot facilita dialogul constructiv între societatea civilă și autorități; pot oferi factorilor de decizie analize, recomandări, bune practici și exemple de pe arena internațională”.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

Opinia IDIS Viitorul asupra noului Regulament privind achizițiile de lucrări, aprobat de către Guvern

 

Noul Regulament privind achizițiile de lucrări, aprobat de către Guvern printr-o hotărâre la 26 august 2020, conține prevederi care sunt susținute, însă o serie de alte modificări, care erau așteptate și s-au făcut propuneri în acest sens către Ministerul Finanțelor, nu au fos operate în noul Regulament. Este opinia expertului asociat în achiziții publice al Institutlui pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Vadim Țurcan.

Potrivit acestuia, modificările aduse la punctele 36, 68, 80, 107, care se referă la utilizarea obligatorie a sistemului electronic SIA RSAP MTender, în procedura de depunere și deschidere a ofertei, semnarea electronică a documentelor, sunt bine venite, dar acestea reies și din Legea 131/2015. Prevederile punctului 45, unde au fost incluse criteriile de atribuire - cel mai mic cost și calitate/cost, urmează să demonstreze cum se pot aplica în practică.

Expertul menționează că prin punctul 134, care vizează definirea abaterilor neînsemnate din oferta tehnică/financiară, se instituie un mecanism de plafonare a valorii abaterilor neînsemnate depistate în ofertă, cu condiția să nu fie schimbat clasamentul final, cuantificarea acestora trebuie să nu depășească 1% din prețul ofertei și să fie mai mică de 10000 de lei. „Cred că acest punct vine să elucideze circumstanțele în care sunt depistate greșeli în devizele de cheltuieli ale ofertanților (! și nu doar). Dar, încă nu este clar definit asupra căror elemente de formare a prețului în construcții se referă acestea. Or, sunt o serii de erori la întocmirea devizelor de cheltuieli. De exemplu: excluderea unor resurse din indicatoarele de deviz, excluderea materialelor mărunte din indicatorul de deviz, ofertarea unui volum de cantități diferit decât cel prevăzut în caietul de sarcini, modificarea indicatoarelor de deviz, substituirea indicatoarelor de deviz etc”, explică expertul.

Vadim Țurcan afirmă că prin punctul 143 a fost eliminată condiția anulării procedurii de achiziție publică pe motivul lipsei a trei oferte calificate. „Cred că este cea mai așteptată modificare pentru participanții în procesul de achiziție publică. Cu toate că s-au scurs doi ani de la modificarea Legii 131/2015, abia acum avem scris acest lucru negru pe alb. Deja se înrădăcinase ideea că nu mai sunt necesare acele trei oferte calificate, datorită spețelor emise de către ANSC, dar acum putem spune că această prevedere există”, spune expertul.

De asemenea, expertul spune că punctul 147, care spune că decizia de anulare emisă de către autoritatea contractantă poate fi contestată la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, definește dreptul de apărare al operatorului economic. Iar la punctul 153, unde sunt definite formele de garanție bancară, s-a adăugat un punct nou cu privire la constituirea garanției bancare prin (!)transferul pe contul autorității contractante. Expertul spune că aici nu este clar dacă va fi acceptată în continuare prezentarea garanției de bună execuție sub forma unei scrisori de garanție bancară.

În opinia lui Vadim Țurcan, punctul 155, care prevede eliberarea garanției de bună execuție în termen de 15 zile de la data semnării procesului-verbal, la terminarea lucrărilor, este o noutate bună pentru operatorii economici. Astfel, nu se va opera cu diverse interpretări când se eliberează garanția de bună execuție.

Potrivit lui Vadim Țurcan, pe lângă aceste modificări, explicate mai sus, sunt și altele care erau așteptate să fie operate în noul Regulament privind achizițiile de lucrări. În acest sens, IDIS Viitorul a transmis Ministerului Finanșelor și o Notă cu recomandări. Expertul spune că IDIS Viitorul a propus stabilirea componenței documentației de atribuire, în special Caietul de sarcini. Astfel, toți operatorii economici vor interpreta în mod egal resursele componente ale indicatoarelor normelor de deviz. Astfel, urma să fie eliminate contestațiile pe acest subiect. Totodată, era necesar de inclus și proiectul tehnic în documentația de atribuire, astfel încât să se poată identifica unele discrepanțe între proiect/caiet de sarcini.

 O altă propunere era definirea modificărilor substanțiale/nesubstanțiale. Deseori, subiectul contractului de lucrări trece prin procesul de includere/excludere a lucrărilor. În momentul de față acest aspect nu este acoperit de o normă legală, care să stabiliească genul de modificări operate la contract. Potrivit expertului, ce ține de licitația electronică, pentru lucrări este foarte dificil de aplicat acest instrument. În prezentul Regulament, se oferă dreptul autorității contractante să utilizeze licitația electronică pentru COP.

Vadim Țurcan mai spune că instrumentul terțului susținător era o abordare nouă în Legea 131/2015. Încurajarea utilizării acestei instituții ar facilita accesul operatorilor care nu îndeplinesc cerințele de calificare. Însă, la acest subiect este necesară o regelementare adițională. De asemenea, afirmă că în Legea 131/2015 sunt bine fundamentate aspectele care urmează a fi justificate de către ofertanți. Definirea acestora suplimentar în Regulament, în urma metodologiei de formare a prețului în construcții, ar facilita gestionarea situației de către autoritatea contractantă.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Noutăţi

IDIS „Viitorul” a analizat durabilitatea și protecția mediului în cadrul legislativ primar și secundar în domeniul achizițiilor publice

 

Unul dintre principiile de reglementare a relațiilor privind achizițiile publice, prevăzut în legea 131/2015, este protecţia mediului şi promovarea unei dezvoltări durabile prin intermediul achiziţiilor publice. Așadar, achizițiile publice necesită a fi abordate nu doar ca un proces de achiziție, dar și ca un instrument prin care poate fi susținută dezvoltarea economică durabilă, protecția mediului, atenuarea problemelor sociale etc. Sunt concluzii ale experților Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul, Diana Enachi și Viorel Pîrvan, care au elaborat studiile „Durabilitatea și protecția mediului-cadrul legal secundar” și „Conceptul de durabilitate în legea achizițiilor”.

Potrivit studiilor, reglementările actuale ale cadrului legal primar - Legea 131/2015 – oferă drepturi autorităților contractante de a impune în documentația de atribuire (obligatorie pentru ofertanți) specificații tehnice și condiţii speciale care să vizeze obținerea unor efecte de ordin social, sau protecția mediului și promovarea dezvoltării durabile. Cu toate acestea, nu există anumite obligații în acest sens și decizia aparține, în cele din urmă, autorităților contractante. În practică, orientarea spre achizițiile publice durabile este extrem de redusă. Or, autoritățile contractante aplică preponderent în procesul de atribuire a contractelor de achiziție criteriul de atribuire - „prețul cel mai scăzut”.

Această situație este cauzată preponderent de lipsa de capacități a autorităților contractante în general, și în mod specific în aplicarea criteriilor prin calcularea costurilor pe întreg ciclul de viață sau a criteriilor care i-au în considerare aspecte de calitate. Un alt factor care nu ne permite să avansăm în implementarea achizițiilor publice durabile este și lipsa de ghiduri și instrucțiuni actualizate care ar veni în suportul autorităților.

Deși, actualmente, în sistemul electronic sunt disponibile toate cele patru criterii de atribuire prevăzute de legea 131/2015, în lipsa modulului „e-evaluare”, unica facilitate pentru autorități rămâne a fi faptul că la selectarea unuia dintre criteriile non-preț, toate ofertele depuse devin vizibile pentru evaluare.

Așadar, Republica Moldova neuniform reglementează componenta de durabilitate și protecția mediului în actele normative secundare în domeniul achizițiilor publice. Unele hotărâri ale Guvernului și documentații standard nu au prevederi în acest sens, iar altele reglementează sumar anumite aspecte.

Studiile scot în evidență faptul că în procesul de ajustare a cadrului normativ secundar la prevederile legii privind achizițiile publice, noile proiecte de acte normative nu atrag atenție la componenta de durabilitate și protecția mediului. Excepție face noul proiect al Regulamentului cu privire la achizițiile publice de lucrări, unde sunt reglementate câteva aspecte din domeniu. Mai mult, nici unul dintre contractele model din documentațiile standard analizate nu prevăd clauze contractuale durabile și/sau cerințe de mediu.

Aspectele de durabilitate și protecția mediului nu fac parte nici din programele de instruire organizate de către Agenția Achiziții Publice privind alinierea achizițiilor publice la criteriile de achiziții durabile. Nici din cursurile de instruire organizate pentru funcționarii publici de către Academia de Administrare Publică. Iar în lipsa acestora nu sunt desfășurate achiziții publice durabile și prietenoase mediului.

„Sunt necesare acțiuni ample de conștientizare a autorităților publice, dar și a publicului privind impactul achizițiilor publice durabile, atât pentru bugetele publice, cât și pentru societate, economie, mediu. Societatea necesită a fi „educată” în sensul combaterii stereotipului precum că, în cazul în care autoritățile publice nu aplică prețul cel mai scăzut, aceasta denotă o risipă a banilor publici”, susțin autorii studiilor.

Ca rezultat al analizei și al constatărilor, au fost formulate recomandări. Astfel, în procesul de elaborare a noului cadru normativ secundar în domeniul achizițiilor publice este necesar să se țină cont de componenta de durabilitate și protecția mediului. În ele trebuie să fie inserată obligația autorităților contractante de a lua în considerare aceste standarde, ca cerințe de calificare incluse în documentația de atribuire și drept criterii de evaluare a ofertei la atribuirea contractelor.

Autorii studiului pledează pentru implementarea unei campanii naționale de conștientizare a rolului și beneficiilor achizițiilor publice durabile pentru bugetele publice, mediu, economie etc.

Studiile au fost realizate de către IDIS „Viitorul” în cadrul proiectului „Consolidarea Achizițiilor Publice Durabile în Republica Moldova”, finanțat din bugetul de stat în cadrul Programului de Stat (2020-2023) Nr. 81-PS din 03.01.2020. Proiectul este implementat de către Facultatea de Științe Economice a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”.

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us

Pages